Skoda, marca cehă deținută de grupul Volkswagen, a anunțat că se va retrage complet de pe piața chineză până la mijlocul anului 2026, după ce vânzările au scăzut drastic de la peste 300.000 de unități anual în perioada 2016-2018 la doar 15.000 anul trecut.
Motivul principal este tranziția fulgerătoare a pieței auto chineze către mașini electrice, unde producătorii locali precum BYD sau Geely domină cu modele adaptate gusturilor consumatorilor și tehnologii super-competitive.
În loc să lupte împotriva curentului, Skoda a ales să își mute atenția pe piețe mai prietenoase, cum ar fi India și Asia de Sud-Est, unde a înregistrat creșteri solide în 2025. Chiar și după ieșire, compania va continua să ofere servicii post-vânzare clienților existenți din China, dar nu va mai lansa modele noi sau nu va mai produce local. Decizia vine într-un moment în care chiar Volkswagen, proprietarul Skoda, se luptă să țină pasul cu chinezii, dar a ales să rămână și să investească în modele electrice adaptate, spre deosebire de brandul ceh care nu a reușit să se ajusteze la timp.

Mi se pare un exemplu perfect de cum o piață emergentă poate schimba regulile jocului în câteva luni: Skoda, care era în top în China acum un deceniu, a fost prinsă pe picior greșit de ritmul nebun al electrificării și de prețurile agresive ale localnicilor. Pe de altă parte, mutarea spre India arată o strategie pragmatică – dacă nu poți câștiga acolo unde se joacă dur, mergi unde cererea crește și concurența e mai puțin feroce.





E greu sa mai numeste emergenta piata chineza din moment ce are puterea sa schimbe regulile jocului .
Nu sunt mare fan al chinezilor , dar BYD tocmai a anuntat un model electric bazat pe acumulatori semi-solid cu autonomie de pana la 1000 Km . Noua baterie foloseste doar 5% electrolit lichid fata de 20 % cat se foloseste in mod normal si asta vine cu numeroase avantaje . Asta pana la sfarsitul anului . Cand or sa apara pe piata bateriile solide-state eu zic ca e game-over pentru combustia interna . Cei ca Skoda si in ciuda lui Trump vor parea exact ca zeama de dinozaur .