Dacă ai posibilitatea să lucrezi remote sau dacă ești genul care călătorește și lucrează foarte mult în deplasare, un monitor portabil te va ajuta enorm să-ți faci treaba mult mai bine și mai eficient. Iar pentru asta, Maxcom N-Page 15 este exact ceea ce ai avea nevoie.
De ce ai nevoie de un monitor portabil în deplasări?
Mie îmi permite atât jobul să lucrez remote, cât și pasiunea. De multe ori, când vreau să scriu un articol pe Arena IT, simt că am neapărată nevoie de două monitoare pentru a putea face documentarea pe un ecran și scrierea articolului pe celălalt, în același timp. Să tot schimbi tab-urile pe un singur ecran de laptop devine obositor la un moment dat.
Însă acesta nu este singurul scenariu în care mă ajută. Dacă merg la țară sau dacă mă mut dintr-un loc în altul, mi-ar fi enorm de folos să am două monitoare: pe unul să pot scrie codul, iar pe celălalt să văd rezultatul în timp real, fără să mai fac alt-tab întruna. Fix pentru genul acesta de flexibilitate, Maxcom N-Page 15 este exact ce trebuie.
Design, conectivitate și specificații tehnice
Maxcom N-Page 15 este un monitor portabil cu o diagonală de 15,6 inci și rezoluție Full HD. Unul dintre cele mai mari avantaje este că se alimentează și funcționează simplu, direct pe cablul USB-C prin DisplayPort, ceea ce înseamnă că scapi de cabluri de alimentare sau alimentatoare externe.
Sincer, am fost foarte plăcut surprins să văd cât de bine stă la capitolul conectivitate și câte opțiuni au reușit să pună pe o carcasă atât de subțire. Iată principalele specificații și caracteristici tehnice:
- Ecran: Panou LED mat de 15.6 inci, rezoluție Full HD (1920 x 1080 pixeli), excelent împotriva reflexiilor de lumină.
- Porturi disponibile: Un port Mini HDMI, două porturi USB-C 3.1 și chiar și o mufă audio Jack de 3.5 mm pentru căști.
- Sistem audio: Difuzoare integrate (2x1W), astfel încât să poți auzi muzica sau sunetul din apeluri direct pe monitorul extern, fără să depinzi de laptop.
- Alimentare & Semnal: Semnalul video și alimentarea se fac printr-un singur cablu USB-C (DisplayPort).
- Accesorii incluse în pachet: Monitorul portabil, un cablu USB-C la USB-C, un cablu HDMI la Mini-HDMI și manualul de utilizare. Practic, ai în cutie tot ce îți trebuie ca să începi să-l folosești din prima secundă.
Construcție, portabilitate și preț
Ceea ce m-a impresionat foarte mult la el este că e construit extrem de bine. Pare destul de solid, în ciuda faptului că este surprinzător de ușor. Când l-am scos din cutie pentru prima oară și am simțit cât e de ușor, chiar mi-am făcut puțin griji că nu va fi atât de bine construit sau că va fi dintru-un plastic ieftin. Însă după ce l-am analizat puțin pe toate părțile, am văzut că arată foarte bine și că e bine închegat.
Faptul că este atât de ușor reprezintă, de fapt, un avantaj uriaș pentru cineva care călătorește. Când cari deja un laptop după tine în ghiozdan, ultimul lucru pe care ți-l dorești e să te îngreunezi și mai tare. Monitorul ăsta aproape că nici nu-ți îngreunează bagajul — eu cred că are undeva la vreo 500 de grame, deci practic nici nu-l simți în rucsac.
Prețul este și el unul destul de bun: se găsește undeva la 550 RON.
Concluzii
În concluzie, eu recomand un monitor extern tuturor celor care lucrează remote, celor care lucrează mult din deplasare și au nevoie de un al doilea ecran pentru scris cod, pentru prezentări online sau videoconferințe. De asemenea, este ideal dacă te muți mult dintr-un birou în altul chiar și la locul de muncă și vrei să-i arăți repede ceva cuiva pe un ecran separat — pur și simplu conectezi monitorul și le arăți celorlalți ce vrei să le prezinți.
Este o idee foarte bună, mai ales având în vedere că are un preț excelent, este foarte ușor și incredibil de simplu de cărat după tine peste tot.
Plusuri și Minusuri
Plusuri:
- Extrem de ușor (aprox. 500 g) și compact, perfect de băgat în ghiozdan lângă laptop.
- Conectivitate generoasă: două porturi USB-C, mini HDMI și mufă jack de 3.5 mm.
- Pachet complet direct din cutie (include ambele cabluri necesare: USB-C și HDMI).
- Ecran mat Full HD care nu obosește ochii și reduce reflexiile nedorite.
- Alimentare și semnal prin USB-C pe un singur cablu.
- Preț foarte accesibil pentru ce oferă.
Minusuri:
- Difuzoarele integrate sunt bune pentru apeluri și sunet de bază, dar nu înlocuiesc o boxă dedicată pentru muzică.





















Participa si tu la discutie!