Energia solara este una dintre cele mai curate forme de energie. Insa in ultimul timp progresele in acest domeniu au fost foarte lente. Ultima imbunatatire importanta a crescut eficienta la 40%. Dupa care s-a urcat pana la 40.8%. MIT a avut o initiativa interesanta in domeniu, insa pana acum nu s-a concretizat in productie.
Dar acum panourile solare aproape perfecte au fost construite, de RPI (Rensselaer Polytechnic Institute). Acestea au o absorbtie a luminii de 96.21%, gratie unui invelis anti reflexie, care reuseste sa capteze lumina solara venita sub aproape orice unghi si din aproape orice parte a spectrului. Panourile normale folosite in ziua de azi ating un maxim de 67.4% absorbtie.
In total sunt folosite sapte straturi, care impreuna confera proprietatile antireflexie. Fiecare strat are o grosime intre 50 si 100 de nm, si este alcatuit din nanofilamente de dioxid de siliciu si dioxid de titaniu, asezate la un anumit unghi. Si sunt folosite mai multe straturi pentru a se impinge la maxim absorbtia luminii: stratul de deasupra absoarbe si eventuale raze reflectate de stratul de dedesubt.
De ce sapte straturi? Pentru ca fata de sase se inregistreaza o absorbtie net superioara, iar fata de opt un pret de productie net mai mic. Acest invelis anti reflexie se ataseaza de elementele fotovoltaice de sub prin vaporizare si depunere chimica. Deci potate fi atasat oricarui panou solar, ca o etapa suplimentara de fabricatie.
Principalul avantaj al acestei noi metode de imbogatire a panourilor solare ar elimina nevoia urmaririi constante a soarelui pe cer. Pentru ca nu mai este necesar o directie cat mai perpendiculara a luminii pentru o absorbtie optima.
Deci elimina atat motoarele care se ocupa de rotirea panourilor, cat si logistica necesara controlarii acestor motoare. Si pe langa pretul de pornire mai mic, pe termen lung lipsa partilor in miscare si a motoarelor va face aceasta solutie mai economic de intretinut, permitand energiei solare un nivel mai ridicat de W la $. Cam asa arata la nivel nanometric:
