
Plăcile video continuă să fie afectate de cererea uriașă venită din partea data centerelor AI, iar efectele asupra segmentului consumer sunt tot mai pronunțate. Potrivit unor surse apropiate industriei, NVIDIA ia în calcul relansarea modelului RTX 3060, în configurația cu 12 GB VRAM, pentru a satisface cererea de plăci video din piață.
Ultimele generații de plăci video, în special cele din seria RTX 5000, depind de memorii GDDR7 care în acest moment sunt foarte scumpe și dificil de procurat. În același timp, acceleratoarele destinate inteligenței artificiale consumă mare parte din capacitatea de producție pe litografia de 5 nm, iar GPU-urile consumer din ultimele generații nu mai pot fi fabricate în cantități suficiente.
În aceste condiții, singura soluție logică este relansarea unui model mai vechi precum RTX 3060. Acesta este realizat pe litografie de 8 nm, utilizează memorii GDDR6, mult mai accesibile și ușor de procurat, și este încă suficient de potent pentru titluri eSports. Sursele din industrie spun că relansarea ar putea avea loc chiar în această vară, cel mai probabil în iunie, și ar veni ca o alternativă la un posibil RTX 5050 întârziat sau chiar anulat. Practic, NVIDIA ar prefera să readucă un model vechi, dar stabil și deja validat pe piață, în loc să lanseze un produs nou într-un moment în care costurile de producție sunt ridicate.
Via Techspot





Participa si tu la discutie!