De când Apple a lansat iOS 26, internetul s-a umplut de critici la adresa noii interfețe Liquid Glass. Chiar și la noi pe site, dacă verificați situația, majoritatea articolelor și comentariile aferente sunt negative.
Unii o consideră prea lucioasă, alții spun că e obositoare vizual, cei mai mulți spun că le consumă bateria prea repede, iar cei mai vocali o acuză că e un pas înapoi față de minimalismul clasic cu care ne-a obișnuit iOS. Ei bine, eu sunt de partea cealaltă: mie chiar îmi place.
Liquid Glass aduce un aer proaspăt, o fluiditate vizuală care transformă interacțiunea cu telefonul într-o experiență aproape tactilă. E ca și cum ai naviga printr-un strat de sticlă lichidă, cu reflexii subtile, transparențe dinamice și tranziții care se simt naturale. Nu e doar estetică – e o experiență senzorială total diferită de ceea ce oferea iOS până acum.
Din punct de vedere vizual, interfața introduce efecte de transparență contextuală, unde meniurile și notificările par să plutească peste fundaluri animate. Control Center-ul, ecranul de blocare și chiar aplicațiile native au primit un strat vizual care reacționează la lumină și mișcare. Este o estetică care amintește de designul skeuomorphic, dar reinterpretată modern, cu accent pe profunzime și fluiditate.
Tehnic, iOS 26 optimizează aceste efecte prin noul motor grafic „CoreGlass”, care folosește accelerare hardware pentru a reda animații în timp real fără să afecteze autonomia bateriei. Apple a introdus și o nouă API pentru dezvoltatori, care permite integrarea acestor efecte în aplicații terțe, fără compromisuri de performanță.
Am testat interfața pe telefonul personal, un iPhone 16 Pro Max, dar și pe iPhone 15 de serviciu. În toate cazurile, animațiile au fost fluide, meniurile responsive, iar integrarea cu aplicațiile native impecabilă. Nu am întâmpinat bug-uri, nu mi-a înghețat ecranul, nu am avut artefacte vizuale.
Criticii spun că Liquid Glass e „prea mult” – prea lucios, prea animat, prea diferit. Dar poate tocmai asta e ideea. După ani de interfețe plate și monocrome, Apple a ales să experimenteze. Și, în opinia mea, a făcut-o bine.
Pentru mine, transparența e fix ce-mi place. Îmi oferă senzația de spațiu, de profunzime, de interacțiune reală cu un sistem care nu mai pare bidimensional. E ca și cum telefonul ar fi o fereastră către un spațiu digital viu. Da știu cum sună, a poezie plătită, dar asta e opinia mea. Și mi-o asum ca fiind foarte nepopulară. 🙂
Așadar, da – mie îmi place Liquid Glass. Și cred că, în timp, va deveni un nou standard de design, chiar dacă acum pare o alegere curajoasă. Nu credeți? Ia vedeți ce a scris Răzvan săptămâna trecută… 😛
Vouă cum vi se pare iOS 26 și Liquid Glass?
Și eu am făcut update acum 2-3 zile și nu mi se pare atât de rea interfața. Ca de obicei, carcotasii sunt la post 🙂