Deși a fost lansat în urmă cu 14 ani pe Xbox 360 și PlayStation 3 și ulterior portat pe ultimele generații de console, Red Dead Redemption nu a mai văzut lumina zilei pe PC. Poate fi jucat cu emulatoare, însă doar pe configurații puternice și cu unele probleme de stabilitate și performanță. Din fericire, Rockstar are în lucru un port oficial pentru PC, iar anunțul oficial ar putea veni foarte curând.
De unde știm asta? Un angajat Rockstar s-a scăpat chiar pe pagina oficială a jocului din PlayStation Store, unde a apărut următoarea frază „Experience the epic western adventures that defined a generation — now on PC for the first time ever.”. Așadar e doar o chestiune de timp până ce Red Dead Redemption va fi dezvăluit oficial pe PC. Nu știm, însă, dacă e vorba de un simplu port, exact așa cum e pe console sau de o variantă remasterizată cu texturi îmbunătățite, framerate deblocat și suport pentru rezoluții ultrawide. Indiferent cum o să fie, jocul are potențialul se vândă foarte bine pe PC, mai ales dacă vine și la un preț bun.
Via Wccftech
Stefan Gabriel a zis
N am așteptat sa se porteze pe pc asa ca l-am jucat emulat de pe switch
ana-maria stoica a zis
Păi și RDR2 , varianta de PC ce este?