De când cu pandemia și școala online, fiică-mea tot zice că i-ar fi de folos o lampă de birou. Fiu-miu e doar clasa a patra, prin urmare nu are atâtea lecții și teme, dar pe ea, într-a șaptea, o mai printe seara pe la laptop.
Iar dacă ar fi să aleg, parcă mai degrabă aș alege ceva smart, că deh!, ani 2020! Iar Mi Smart LED Desk Lamp Pro este o alternativă bună în acest domeniu. Chiar dacă este la preț cu mult peste ce oferă o lampă simplă, e smart, e elegantă și, cel mai important, nu ocupă mult loc pe biroul ei.
Cuprins
- Specificații
- Ambalaj și accesorii
- Design și constructie
- Instalare și configurare
- Interfață și funcții
- Preț, puncte pro și contra
Specificații
ATERISTICI GENERALE
Tip produs | Lampa |
Tip montare | Pe birou |
Utilizat pentru | Dormitor Birou |
Culoare | Alb |
Continut pachet | 1 x Lampa LED |
Smart | Da |
CARACTERISTICI TEHNICE
Tensiune alimentare | 240 V |
Putere | 14 W |
Tip bec | LED |
Numar surse de iluminare | 1 |
Flux luminos | 700 lm |
Tip intrerupator | Clasic |
Tip alimentare | La retea |
DIMENSIUNI
Diametru | 13.6 cm |
Latime | 16 cm |
Lungime | 41 cm |
Greutate | 1.5 Kg |
Inaltime | 55 cm |
Ambalaj și accesorii
Primim o cutie relativ mare, dar nu foarte grea. De altfel, fiu-miu a ținut musai să o care pe trepte, până la camera soră-sii, pentru că e și el bărbat la casă! Și a putut face asta extrem de ușor.
Cu siguranță recunoști ambalajul: aceeași culoare alb-crem, extrem de plăcută la vedere și logo-ul companiei, în colțul dreapta-sus, pe fundal portocaliu aprins. În interior avem lampa cu cablu și două broșuri – niște specificații și garanția. Din nou, reiau ideea mea, acestea puteau fi transmise electronic, cumpărătorului, dacă tot vrem să salvăm planeta și să reducem din costuri.
Partea care intră în priză – ștecherul, adică – este standard non-UE, dar primești și adaptor.
Design și constructie
Măi, cum să vă zic eu – pentru mine, unul cu aproape 40 de ani la bord, lămpile de birou sunt mici, metalice sau de plastic, dar destul de voluminoaste pe birou. Asta ca să înțelegeți de ce mă bucur să văd că Mi Smart LED Desk Lamp Pro este subțirică, ușoară, nu ocupă mult spați și este construită din plastic calitatic. Unde mai pui că are o culoare distinctă și mai poate fi ajustată pe înălțime!
Cei mai de vârsta mea sigur vor vedea în acest gadget vechile lămpi pe care le foloseau cei care făceau desen tehnic prin vechile fabrici și uzine ale patriei comuniste…
Apropo, Yeelight este producătorul, dar vine sub umbrela Xiaomi!
Instalare și configurare
Practic, o scoți din cutie, o conectezi la priză și… gata! Mai ajustezi înălțimea, intensitatea și tipul de lumină (caldă sau rece) din butonul de pe lampă. Asta dacă vrei doar veioză și nu te interesează partea smart a ei.
Interfață și funcții
După cum ziceam mai sus, există și varianta să alegi acele features smart ale lămpii. Tot ce ai de făcut este să înrolezi Mi Smart LED Desk Lamp Pro în plicația Xiomi Home (sau Mi Home, depinde de marca telefonului pe care o aveți instalată). Iar asta se face relativ simplu, scanând codul QR de pe broșură sau de pe cutie, din acea aplicație. Așa că am acum și lampa și cei doi roboți de aspirare în același loc.
Bonus, o poți integra în ecosistemele Apple, Google sau Amazon. Spre exemplu, la mine, Apple Home a recunoscut imediat lampa și a adăugat-o acolo. Iar acum o pot controla de acolo extrem de simplu, mai ales că fiică-mea mai pleacă de la birou și uită să stingă lumina.
Preț, puncte pro și contra
Pe PC Garage am găsit-o la 299,99 lei, pe evoMAG la 332,99lei, iar la eMAG la 385,96 lei. După cum spuneam, prețul este relativ ridicat, dar nu discutăm despre un produs obișnuit, ci de unul smart.
Puncte pro
- integrare cu Amazon Alexa, Apple Home și Google Assistant
- funcționate smart
- design elegant
- nu ocupă mult spațiu
- poți regla intensitatea, nuanța luminii sau înălțimea acesteia
Puncte contra
- scumpă pentru cei care nu caută un produs smart
Am vrut și eu să o cumpăr, dar apoi mi-am dat seama că nu prea merită totuși să dau mai mult de 100 de lei pe o lampă de birou. Așa că am ales TaoTronics TT-DL01. Am dat 120 lei pe ea, mi ar fi plăcut să fie ceva mai mare, dar e ok. Are câteva moduri diferite de iluminat, poți seta intensitatea, un timer… iar cu timpul, dacă o să vreau să o opresc de pe telefon, mă gândesc să folosesc o priză smart pentru ea, dacă găsesc la preț bun.