Revolut, banca digitală cu peste 3,5 milioane de clienți în România și 40 de milioane la nivel global, lansează funcția Protecția Fondurilor. Aceasta oferă un nivel suplimentar de verificare a identității în aplicație, prin recunoaștere facială, pentru a proteja economiile și investițiile utilizatorilor împotriva accesului neautorizat, în cazul furtului telefonului sau compromiterii parolelor.
Spre deosebire de alte bănci care se bazează doar pe un factor de autorizare biometrică, Protecția Fondurilor de la Revolut necesită verificarea imaginii utilizatorului cu fotografia încărcată în aplicație în timpul onboarding-ului. Astfel, chiar dacă mecanismele de autentificare obișnuite sunt compromise, fondurile din conturile de economii, investiții, criptomonede sau metale prețioase rămân în siguranță.
Această măsură este deosebit de relevantă în perioada vacanțelor, când riscul de furt de telefoane crește. Potrivit datelor, în România, 38% dintre fraudele înregistrate în 2023 au fost neautorizate, iar 69% din pierderi au fost cauzate de furturi.
Frauda și pierderile financiare sunt subiecte foarte serioase pentru noi. Protecția Fondurilor a fost creată pentru a oferi clienților mai multă siguranță, mai ales în timpul concediilor, asigurându-i că economiile lor sunt protejate chiar dacă telefonul este pierdut sau furat, a declarat Woody Malouf, șeful Departamentului FinCrime la Revolut.
Protecția Fondurilor face parte din hub-ul Revolut Secure, care include diverse funcții de securitate avansată. Revolut folosește și modele de inteligență artificială și are o echipă de peste 4.000 de experți în criminalitate financiară pentru a preveni fraudele.
În 2023, Revolut a prevenit fraude de peste 475 milioane de lire sterline, menținându-se în avangarda protecției financiare.
Lasa un comentariu!