
Am rulat acest sondaj în 2022 și în 2025, așa că,putem deja compara cum evoluează parcul auto al celor care votează la noi pe site. 😛
Și, dacă există o concluzie clară după sondajul din 2026, aceasta este că publicul nostru nu se grăbște să își schimbe mașinile. Mai mult, profilul comunității pare să se apropie tot mai mult de realitatea parcului auto european, unde vârsta medie a vehiculelor este în continuă creștere.
Dacă e să comparăm anii, iară cum ne situăm:
| Categorie | 2022 | 2025 | 2026 |
|---|---|---|---|
| Mai veche de 10 ani | 40% | 44% | 45% |
| 1-5 ani | 43% | 36% | 33% |
| 5-10 ani | 13% | 18% | 19% |
| Sub 1 an | 4% | 1% | 3% |
Privind evoluția pe patru ani, observăm o tendință evidentă: categoria mașinilor de 1-5 ani pierde teren constant, coborând de la 43% în 2022 la doar 33% în 2026. În același timp, segmentul mașinilor de peste 10 ani a crescut de la 40% la 45%.
Practic, o parte dintre mașinile considerate relativ noi în urmă cu câțiva ani au trecut firesc în categoria 5-10 ani, iar o altă parte a ajuns deja în zona de peste un deceniu vechime.
Interesant este că procentul celor care conduc mașini foarte noi rămâne extrem de redus. Chiar dacă segmentul „sub un an” și-a revenit de la 1% la 3%, el este încă sub nivelul din 2022.
Fenomenul nu este deloc izolat. Potrivit ACEA, vârsta medie a autoturismelor din Uniunea Europeană a ajuns la 12,3 ani, în creștere constantă față de anii precedenți. De altfel, din 2018 până astăzi, vârsta medie a parcului auto european a crescut cu aproximativ un an.
Cu alte cuvinte, faptul că aproape jumătate dintre cei care au votat conduc mașini mai vechi de 10 ani nu mai pare deloc surprinzător. În multe state europene, inclusiv în Europa de Est, mașinile sunt păstrate mult mai mult timp decât în trecut.
Iar motivele sunt evidente: prețurile automobilelor noi au crescut puternic după pandemie, dobânzile au fost ridicate mai mulți ani, iar tranziția către electrificare i-a făcut pe mulți să adopte o atitudine de „mai vedem”. Unde mai pui că recentul conflict dintre SUA și Iran a avut darul să crească și prețul mașinilor electrice!
Tendința nu se limitează la Europa. Analizele industriei auto arată că vârsta medie a vehiculelor este în creștere în majoritatea piețelor mature. În SUA, de exemplu, media a ajuns la 12,8 ani, un record istoric.
La nivel mondial, specialiștii estimează că un autoturism aflat în circulație are în medie în jur de 12 ani, iar durata de viață efectivă continuă să crească.
Există însă diferențe majore între regiuni. În timp ce Europa și America de Nord păstrează mașinile tot mai mult, piețe precum China și India au flote relativ tinere, alimentate de creșterea economică și de achizițiile recente de vehicule.
Dacă în 2022 comunitatea ArenaIT și Europa păreau să oscileze între mașini relativ noi și mașini vechi, în 2026 imaginea este mult mai clară: automobilul de peste 10 ani a devenit norma, nu excepția.
La urma urmei, de ce să schimbi o mașină care funcționează? Într-o perioadă în care prețurile au explodat, iar industria încă își caută direcția între benzină, hibrid și electric, mulți șoferi par să fi ajuns la aceeași concluzie: mai bine mai țin câțiva ani de cea pe care o au deja.






Participa si tu la discutie!