A sosit momentul să aflăm rezultatele sondajului de săptămâna trecută, care a fost unul tematic, că tot (încă) este perioada vacanțelor. 🙂
45% dintre cei care au răspuns preferă rezervările la agenție sau la proprietar. Aici aș paria pe cei care merg la un proprietar, ma degrabă decât cei care merg la hotel. Oricum ar fi, am pățit și eu, fie hotel, motel, pensiune sau proprietar la care am ajuns prima dată indirect – prin agenție sau platformă – am primit recomandarea ca, data viitoare, când vreau să vin la ei, să îi contactez direct.
37%, deci nu cu mult mai puțini, preferă rezervările online, fără agenție. Aș zice că aici intră și cei care merg prin platforme, dar aștept comentarii de la voi, dacă ați ales varianta asta. Apropo, mi se pare cea mai simplă, ieftină și practică, dar care implică destule pericole – am pățit ca hotelul unde am făcut rezervarea să prezinte parcarea existentă, iar acolo era totul la modul – primul venit, primul servit, pentru că doar 70% din clienți aveau loc de parcare.
Mă surprinde că doar 7% preferă agențiile, dar, pe de altă parte, trăin în secolul informației și îți e simplu să faci tu rezervările când și unde vrei. Agențiile devin importante dacă vrei să ajungi undeva unde nu ai zbor direct și nu vrei să mergi decât așa, nu cu mașina, trenul sau căruța…
Greuceanu a zis
Sincer, eu de mulți ani folosesc cel mai des platforme online gen Booking și doar dacă hotelul(sau pensiunea) căutat nu este listat acolo sun direct la proprietate. Am avut surpriza nu doar odată să constat ca hoteluri de 4 stele au avut tarife mai bune pe Booking decât direct la recepția hotelului. Au existat evident și situații inverse, dar rezervarea online mi se pare mult mai comodă și care necesită mai puțin timp pierdut. La agenții de turism nu am mai apelat de aproape 20 de ani.
Răzvan Balica a zis
Asta e o ciudățenie pe care n-am înțeles-o. Foarte des e mai ieftin pe Booking/Hotels/Travala decât direct la hotel. Bănuiesc că n-au cum să iasă mai scump dacă faci rezervarea direct prin ei.
Singurii normali sunt Hilton / Doubletree. Au un sistem de puncte mișto și uneori prinzi prețuri foarte bune, chiar și cu 50% mai mici decât prin Booking și altele.
Ninu a zis
Eu și pentru biletele de avion apelez la agenții de turism și mi le face în agenție. Cu booking și alte prostii online efectiv nu merita ca nu îți blochează camera dacă nu plătești și te trezești ca nu au loc disponibil. Uneori si daca platesti nu e sigur.Prin agenție când se face overbooking automat îți dă alt hotel turoperatorul si esti protejat. Uneori chiar mai scump hotelul la care ești mutat. Momentan e bai mare pe litoral cu overbooking-ul.