Vremurile în care procesoarele mobile de la MediaTek ocupau coada oricărui clasament și erau privite doar ca o soluție de buget au apus, iar acum compania taiwaneză încearcă să concureze și chiar să depășească greii industriei. Dimensity 9400 ar urma să fie SoC-ul flagship de la MediaTek, oferind o creștere considerabilă a puterii de calcul, dar mai ales a eficienței energetice, reușind să fie mai performant chiar și decât Snapdragon 8 Gen 3. Ultimele zvonuri apărute sugerează că procesorul asigură framerate-uri cu până la 30% mai mari în 3DMark decât actualul vârf de gamă de la Qualcomm, consumând, în același timp, cu 40% mai puțină energie.
Desigur, la aceste performanțe impresionante contribuie și nodul de fabricație 3 nm 2nd gen de la TSMC, însă cipul aduce și o schimbare radicală la nivel de arhitectura. Spre deosebire de SoC-urile competitoare, care dispun de mai multe clustere cu nuclee de performanță și de eficiență, Dimensity 9400 are doar nuclee de performanță, însă foarte bine optimizate. Die-ul se zvonește că ar fi cel mai mare de până acum pentru un procesor mobil, având 30 de miliarde de tranzistori și o suprafață de 150 mm2. În teorie, de aici vin și îmbunătățirile substanțiale de performanță. Un die mai mare permite integrarea de memorie cache mai mare, dar și o distribuire mai uniformă a căldurii disipate.
Dimensity 9400 va fi dezvăluit oficial în luna octombrie și tot atunci vom afla și primele smartphone-uri pe care va fi integrat.
Cu tot respectul, știrea este o copilărie, adică nu prea reprezintă o știre decât pentru cei foarte puțin informați care nu cred că fac parte dintre cititorii site-ului.
Dimensity 9400 este modelul viitor care se poate compara strict cu generația lui care va fi SD 8 Gen 4, nu SD8 Gen3.
Că așa și SD 8 Gen4 va fi cu 30-40% mai performant decât actualul Dimensity 9300.
Ideea e că nu e nimic nou sub soare, Dimensity 9300(procesorul curent) are performanțe la paritate cu SD8 Gen 3 din aceeași generație cu el, noul Dimensity 9400 nu va aduce nimic nou din acest punct de vedere, nimic care să reprezinte o știre.
Dacă generațiile actuale concurente(Dimensity 9300 și SD8 Gen 3) au performanță comparabilă, e la mintea cocoșului și de așteptat ca viitoarele generații concurente să aibă performanța cu 30% mai bună decât cele curente.
Foarte pertinent comentariul
Salut, pe Firefox, acest site prezinta probleme de accesare. Trebuie sa trec manual de 3 avertizari rosii (2 de la firefox, 1 de la bitdefender) legate de un certificat expirat. Nu v-a scazut numarul de vizitari in ultimele luni?
salutare, sigur e de la firefox? ca acum am testat si apare totul secure si certificatul valid. A testat si colegul Razvan. Incearca te rog un clear cache din setari.
vizitele chiar au crescut.