Smartphone-urile pliabile oferă unele dintre cele mai avansate și costisitoare configurații de pe piață, însă își pierd valoarea mai repede decât modelele convenționale. Potrivit unei analize SellCell, acestea se depreciază în medie cu 64.6% în primele 12 luni, în timp ce modelele tradiționale pierd 55.3% în același interval.
Diferența este și mai vizibilă în bani, deoarece proprietarul unui pliabil pierde în medie 997.69 dolari după un an, comparativ cu 605.32 dolari în cazul unui smartphone clasic, așadar alegerea formatului pliabil presupune un cost suplimentar de depreciere de aproximativ 392 de dolari.
Galaxy Z Fold6 de 1 TB a înregistrat cea mai mare pierdere din studiu, devalorizându-se cu 1479 dolari, în timp ce versiunile cu 512 GB și 256 GB stocare au pierdut 1269, respectiv 1184 dolari. Google Pixel 9 Pro Fold ajunge la pierderi de 1193 de dolari pentru modelul de 512 GB și de 1148 de dolari pentru cel de 256 GB. Apple a rămas liderul valorii de revânzare, seria iPhone 16 păstrând în medie 51.5% din preț după un an, iar nouă dintre primele zece poziții au fost ocupate de iPhone-uri.
Studiul a comparat prețurile recomandate la lansare cu valorile mediane de revânzare ale dispozitivelor aflate în stare bună, exact la 12 luni de la apariție.





Participa si tu la discutie!