Snapdragon versus Exynos este un subiect discutat destul de des de pasionatii de tehnologie. In timp ce procesoarele Snapdragon sunt dezvoltate de Qualcomm, cele Exynos sunt dezvoltate de Samsung.
In cazul de fata, mi-am propus sa ne uitam in detaliu la varfurile de gama ale celor doi producatori pentru simplul fapt ca de-a lungul anilor, procesoarele Exynos au oscilat de la modele reusite la modele catastrofale in timp ce Snapdragon de la modele mediocre la modele bune.
Un aspect important de mentionat este ca Qualcomm nu are fabrica proprie, ei se ocupa de partea de cercetare si dezvoltare, iar cipurile sunt produse apoi de Samsung, TSMC sau Global Foundaries, in timp ce Samsung le dezvolta in-house.
Seria Galaxy S si-a facut debutul cu procesor Exynos (numit pe vremea respectiva Hummingbird), a rumat S2 si S3 cu Exynos, iar o varianta de Galaxy S4 utiliza procesor de la Qualcomm, ca apoi Galaxy S5 sa fie disponibil exclusiv cu procesor Snapdragon.
Urmatoarele doua generatii, Galaxy S6 si S7 au utilizat exclusiv procesoare Exynos, iar cu Galaxy S8 a fost introdusa partajarea pe regiuni: Europa a ramas regiunea care primeste procesor Exynos in timp ce restul lumii varianta cu procesor Snapdragon. Acest principiu a mers pana la Galaxy S23, cand peste tot in lume au revenit la exclusivitatea Snapdragon.
In timp ce marea majoritate a utilizatorilor nu au simtit nimic in neregula, cei care au pus mana pe ambele variante de telefoane – spre exemplu S21 Ultra cu Exynos vs. S21 Ultra cu Snapdragon – au observat o serie de diferente la fotografie, autonomie si performanta/ stabilitate. In majoritatea cazurilor varianta cu Snapdragon fiind cea suprema.
Lovitura suprema pentru Exynos a fost pe Galaxy S22, unde cipul a fost lansat intr-o varianta dezastruoasa. Eu am dat retur unui S22 Ultra dupa ce m-a lasat bateria dupa doar 4 ore de utilizare. N-am fost singurul care s-a plans de autonomia dezastruoasa, incalzirea telefonului in repaus si alte probleme. Cum am amintit si mai sus, pe gama Galaxy S23 s-au intors exclusiv la Snapdragon.
Insa 2024 a adus S24 cu ambele procesoare: Exynos si Snapdragon. Am testat un Galaxy S24+ echipat cu procesor Exynos 2400, un Galaxy S24 Ultra echipat cu procesor Snapdragon 8 Gen3 si detin un S23 Ultra echipat cu procesor Snapdragon 8Gen2. Dupa experienta urata avuta cu S22 Ultra, am decis sa stresez putin toate cele 3 procesoarele sa vedem cum se descurca.
Telefon | S23 Ultra | S24+ | S24 Ultra |
CPU | Qualcomm SM8550-AC Snapdragon 8 Gen 2 (4 nm) | Exynos 2400 (4 nm) | Qualcomm SM8650-AC Snapdragon 8 Gen 3 (4 nm) |
Configuratie | 8-core (1×3.36 GHz Cortex-X3 & 2×2.8 GHz Cortex-A715 & 2×2.8 GHz Cortex-A710 & 3×2.0 GHz Cortex-A510) | 10-core (1×3.2GHz Cortex-X4 & 2×2.9GHz Cortex-A720 & 3×2.6GHz Cortex-A720 & 4×1.95GHz Cortex-A520) | 8-core (1×3.39GHz Cortex-X4 & 3×3.1GHz Cortex-A720 & 2×2.9GHz Cortex-A720 & 2×2.2GHz Cortex-A520) |
GPU | Adreno 740 | Xclipse 940 | Adreno 750 |
In Antutu atat Exynos 2400 cat si Snapdragon 8 Gen3 scot rezultate mai bune decat Snapdragon 8Gen2, generatiile actuale oferind rezultate similare in Coastline, in timp ce in Seasons onscreen Snap8Gen 3 are un avantaj de cam 15%.
3DMark Stress Test ruleaza acelasi test de mai multe ori, consecutiv si ajuta la tragerea unor concluzii legate de temperaturi, performanta si stabilitate.
- cel mai performant dintre cele 3 procesoare este Snapdragon 8 Gen3
- cel mai cald la finalul testului a fost Exynos 2400 – 47 de grade
- cel mai instabil a fost Snapdragon 8Gen3, dar Exynos 2400 a pierdut cel mai mult din performanta, in ultima runda avand un scor mai mic chiar decat Snapdragon 8 Gen2, care a fost cel mai stabil
3DMark Extreme Stress Test face acelasi lucru, doar ca in 4K, nu 1440p.
- cel mai performant ramane Snapdragon 8 Gen3
- cel mai stabil este Snapdragon 8 Gen2, urmat de Gen3 si Exynos
- cel mai cald ramane Exynos 2400 cu o temperatura maxima de 47 grade
In Geekbench 6 triumfator este din nou Snapdragon 8 Gen3. Un singur test pe partea de grafica este castigat de Exynos 2400, pe Vulkan.
In mod nesurprinzator, atat Snapdragon 8Gen3 cat si Exynos 2400 ofera performante mai bune in testele sintetice decat Snapdragon 8Gen2, modelul de varf al anului trecut. Insa la capitolul stabilitate si temperaturi, 8Gen2 sta cel mai bine si este realizat pe acelasi proces tehnologic de 4nm ca fratii mai tineri.
O diferenta importanta intre 8Gen3 si Exynos 2400 este ca folosesc nuclee cu aceiasi arhitectura, 8Gen3 este octa-core (8nuclee) in timp ce Exynos 2400 este deca-core (10 nuclee). Cele prezente in 8Gen3 ruleaza la o frecventa mai mare decat cele prezente in Exynos 2400.
In continuare modelul gandit de Snapdragon – 8Gen3 este superior modelului gandit si produs de Samsung – Exynos 2400. Utilizandu-le pe ambele cateva saptamani la rand insa va pot spune ca marea majoritate a utilizatorilor nu vor observa nici o diferenta majora intre cele doua. Samsung nu a mai riscat sa lanseze un procesor instabil si plin de hibe ca pe generatia S22.
Sincer vorbind, utilizatorul obișnuit este foarte satisfăcut și cu Snapdragon 8 Gen 1.
Sincer vorbind, utilizatorul obisnuit probabil nici nu va cauta cifre de benchmark. Iar Snap 8 Gen1 este tot un procesor problematic, fiind fabricat de Samsung. A avut probleme de throttle destul de urate. Nu la fel ca Exynos 2200, dar nu a fost un procesor foarte reusit. Motiv pentru care Snap 8 Gen1 Plus a fost fabricat de TSMC si a fost mult mai stabil.
Ne mai miram de ce cautam bani in iepurasii de ciocolata,un utilizator normal nu va simti vreo diferenta de performanta