Pornind de la articolul lui Gabi, de ieri, am avut o discuție interesantă pe grupul redacției. Indiferent de opinie, toți cinci am ajuns la o concluzie comună – pe străzile noastre sunt mult prea multe mașini neconforme.
Iar ca totul să fie în ton cu povestea, pe drum spre cabinetul de fizioterapie am nimerit în spatele unui Golf 3 care scotea niște noxe (prea) vizibile și mult prea înecăcioase pentru 2022. Atât de rău mirosea după el, că am coborât la semafor să văd dacă sub capota mea totul este ok. Am verificat și să nu am frâna de mână trasă. Nu de alta, dar eram cu Loganul vechi, din 2005, dar pe care îl duc la ITP anual, la revizii și toate cele. Și nu dau șpagă pentru a trece cu bine. Chiar vara trecută am cheltuit 2000 lei pentru a-l pune la punct.
Apropo de Golf, când am ajuns în dreptul lui, am văzut că pragul stânga față era găurit și umplut cu spumă poliuretanică. Practic, mi-a adus aminte de un banc de pe vremea comuniștilor, auzit pe la părinți:
La o uzina romaneasca de automobile, doi ingineri stau la o tigara:
– Auzi, zice primul, ce ar trebui schimbat ca masinile romanesti sa corespunda normelor internationale ?
– Normele internationale.
Așa că, să vedem. cât de vechi sunt mașinile pe care le conduceți? Am lăsat posibilitatea de a alege două răspunsuri, că poate aveți mai multe mașini. Dacă sunteți proprietar de trei, sau mai multe, cu siguranță dețineți și laptop și telefon, așa că votați de pe dispozitive diferite, ca niște chiaburi ce sunteți! 🙂 La final, comparăm rezultatul cu ce zic statisticile oficiale!
Voi începe eu – am un Logan din 2005, care este programat să fie schimbat cu o electrică mică, de oraș, la anul, dar și un Kodiaq din 2019. Bine, ăla e pe numele nevestei, dar m-a ales pe mine drept chauffeur oficial și neremunerat.
-
1-5 ani 43%, 389 votes389 votes 43%389 votes - 43% of all votes
-
Mai veche de 10 ani 40%, 361 vote361 vote 40%361 vote - 40% of all votes
-
5-10 ani 13%, 114 votes114 votes 13%114 votes - 13% of all votes
-
Mai puțin de un an 4%, 35 votes35 votes 4%35 votes - 4% of all votes






E la ordinea zilei sa te intalnesti cu un „harb” (poate chiar mai multe) pe strazile capitalei si sa te afume de zici ca esti in spatele unei locomotive pe carbuni.
Si cand zic harburi nu ma refer la masinile vechi, ci la masinile neintretinute.
Zilele trecute am vazut in fata mea o „antichitate” de masina de prin anii 70, dar nu scotea nici un pic de fum.
In prima faza am crezut ca e o piesa de colectie, dar cred ca era mai degraba o masina bine intretinuta pentru ca nu era lustruita, cromata, vopsita impecabila sau cu alte briz-briz-uri.
Pur si simplu (probabil) era masina unui batranel sau al unui tinerel care o mostenise de la vreun bunic.
Poate nu si-a permis sa isi cumpere alta masina sau nu l-a lasat inima sa se desparta de ea.
Oricum, ideea e ca daca ai grija de masina si ii faci revizia pe bune in fiecare an, poti sa o ai life-time, nu ca la telefoane.
Si eu am un Mini Cooper din 2008, Euro 4, dar ii fac revizia in fiecare an, chiar daca fac 5000 de km/an.
Si pot sa jur ca ar mai tine cel putin 10 ani, pentru ca tin la ea si i-am schimbat in ultimii 2 ani aproape tot: curatat motorul, schimbat distributie, curea accesorii, ulei cutie de viteze, radiator, diverse garnituri + tot ce inseamna consumabile.
Si eu vreau sa imi iau o masina electrica, mai ales ca o sa ma mut la casa si o sa am unde sa imi incarc masina (o sa pun si niste panouri foto-voltaice), dar nu e momentul acum: termenele de livrare au crescut, la fel ca si preturile, infrastructura de incarcare e jalnica, pretul la incarcare „rapida” e cam la nivelul unei masini pe combustie … unde e avantajul?!
Si in conditiile in care ne paste o criza financiara si poate si un razboi, nu cred ca vreau sa raman cu niste rate de platit chiar si pe termen mic/mediu.
Asa ca o sa spun PAS pentru urmatorii cativa ani pana se limpezesc lucrurile si daca e sa investesc ceva o sa o fac in active care nu se vor deprecia in timp (o casa, un apartament, un teren, etc) si nu in pasive care vor genera alte cheltuieli si se vor deprecia rapid (masina)
Aveți în continuare grijă de bătrâna mașinuță, lucrurile nu se vor ”limpezi”, ci vor merge din rău în mai rău – uite că nu mai pot împrumuta bani de la diverse bănci ca să-și plătească angaralele, ci au scumpit energia, asigurările, no matter what; urmează intrarea în încetarea de plăți – și, așa cum spuneți, nu prea fac mari înlesniri pentru trecerea la electrice, nici măcar nu favorizează investiția străină în această direcție.
cine intra in incapacitate de plata?
Statul Român, despre el era vorba; am uitat să enumăr accentuarea inflației.
Am un opel astra din 2011 benzina,ma descurc fac in jur de 8000-10000 pe an
si a mea e veche, dar ii pun numai esso 99(fara etanol), shell 0w-30 si chiar si adtitiv de ulei archoil ar9200.
Am un Nissan Sentra din 2012 , motor 2.0 , fabricatie SUA , cutie automata.
Am un Focus MK2 facelift din 2008 de aproximativ 4 ani. E un benzinar cuminte si mai va fi de nadejde cativa ani cu servisare corecta.
VW Passat B5.5 break, 1.6 benzină Euro 4 din 2002. Mașina de backup cu taxe și impozite mici. Este la noi în familie de când aveam 18 ani ( de acum 14 ani ca să fiu mai specific). Are 317.000 km și în afară de consumabile și o tobă nouă de eșapament (ruginise grav) nu a avut nevoie.
Suzuki Samurai din 1988, benzină non-Euro motor 1.3 pe care îl am din 2015 este mai mult mașina de vară și de weekend. O mașină pasiune la care nu voi renunța niciodată.
Nissan Patrol Y61 GU4 din 2008, motor 3.0 diesel euro 4 cumpărat anul trecut. Mașina de overlanding și excursii lungi.
Ford Fiesta 2006, 1.3 benzina, Euro 4. Este in familie de la inceput iar acum a inceput si sotia sa-si faca mana pe ea.
O mai tin un timp ca de cand am schimbat distributia care a picat anul trecut merg cu ea sa-mi recuperez investitia 🙂
In oras consuma mult si de schimbat as merge tot pe ceva mic si pe benzina/”hibrid”.
Pa$$at, 2009 E5, automat, combi.
25-30k / an
in afara de consumabile e all good. loveste 400k km
nu l-am schimbat pentru ca aceleasi piese la modelele mai noi sunt minim duble ca pret (EGR de exemplu) si manopera mult mai scumpa.
pur si simplu nu ii duc grija, merg pe orice drumuri cu ea, car orice, de la boltari de beton pana la cumparaturi normale. interior curatat luna si bec la fiecare 2-3 saptamani.
fiind combi poti sa faci un picnic de w-end fara sa cari si cortul cu tine.