Într-o lume în care îngrijorările cu privire la schimbările climatice cresc în intensitate, iar resursele naturale devin din ce în ce mai limitate, este esențial să avem dezbateri oneste și să luăm măsuri radicale pentru a proteja mediul înconjurător.
Dacia recheamă modelul Spring în service pentru verificări la sistemul de control al încărcării bateriei
Iată că micul model electric de la Dacia mai bifează o premieră – prima rechemare în service. 🙂
Opinie nepopulară: Decizia Renault de a menține motorizările pe combustibil fosil este pe cât de logică, pe atât de previzibilă
Știrea este deja veche, iar Gabriel a publicat-o aici, așa că nu voi dezbate conținutul ei – cum că Dacia nu va produce modele full-electric decât când va fi musai, vorba ardeleanului. Mai degrabă, voi explica afirmația din titlu.
Tot ce trebuie să știți despre exploatarea fundului oceanelor pentru minerale
Tranziția deja anunțată a Uniunii Europene, dar și a altor state, la mașinile electrice (detalii aici) este amenințată de deficitul de litiu, componenta cheie a bateriei acestora. În următorii zece ani cererea fabricilor europene va crește de cinci ori, depășind de două ori oferta.
Opinie nepopulară: programul Rabla Plus nu prea aduce beneficii economiei locale
Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto, denumit popular și Programul Rabla, a fost lansat de Guvernul României și finanțat din fondurile alocate de Ministerul Mediului, prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu, care are scopul de a scoate din circulație automobilele vechi și de a le înlocui cu unele noi, mai nepoluante.
Opinie nepopulară: Chiar dacă vor ajunge la același preț cu mașinile cu combustie internă, cele electrice nu vor ajunge prea repede majoritare
Cei de la The New York Times au analizat datele de pe piață și au ajuns la o concluzie simplă, dar complicată.
Opinie nepopulară: noile achiziții de autobuze electrice vor testa capacitatea de adaptare a administrațiilor locale
Mai nou, de când cu PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), curg știrile cu administrațiile locale care achiziționează autobuze electrice. Fie că vorbim despre Arad, Brașov, București, Constanța, Iași sau Timișoara, primarii de acolo se laudă cu achiziția lor.
Opinie nepopulară: Nu mi se pare exagerat că Elveția vrea să interzică mașinile electrice
Nu am publicat la noi pe site știrea, dar a fost peste tot: săptămâna trecută Elveția a anunțat că ia în calcul o posibilă interzicere a mașinilor electrice.
Am condus ŠKODA ENYAQ iV 80. Iată cum a fost!
A trecut ceva vreme de când nu am mai testat o mașină, mai ales una electrică. Bine, asta e specialitatea lui Darius, dar zilele trecute am avut ocazia să conduc SUV-ul electric al Skoda și mi-am permis să scriu părerea mea despre el.
In caz ca ati ratat: CATL deschide o fabrica imensa de baterii in Ungaria
Ma gandeam ca e un subiect care merita dezbatut aici pe ArenaIT, sau macar mentionat, chiar daca e de la inceputul saptamanii. CATL, cel mai mare producator de acumulatori pentru masini electrice, deschide o fabrica imensa in Ungaria.
Renault Scenic Vision – hidrid EV cu hidrogen
Da, ați citit bine, Renault (sau Reno, cum îi place lui Gabi) a prezentat un concept car hibrid, cu propulsie electrică și pe hidrogen. Deci fără combustibil fosil.
Dacia Spring – 5000 unități livrate în România
Se face aproape anul de când Darius a testat micuța electrică de la Dacia, iar acum am fost anunțați că s-au livrat 5000 de unități la noi în țară.
Cafeluța IT 16.02.2022: despre Neuralink, încărcătoare portabile pentru mașini EV, OnePlus Nord CE2, imagini de pe Venus și multe
Ca orice idee a lui Elon Musk, și față de Neuralink sunt tot felul de păreri avizate. De data asta, oamenii de știință se arată îngrijorați. [sursă] Idee năstrușnică: încărcătoare portabile pentru automobile electrice. [sursă] Avem detalii oficiale despre OnePlus Nord CE2. Oarecum logic, că vine imediat lansarea. Sper că nu vine și războiul prin […]
Skoda a dezvăluit primele imagini și detaliile oficiale ale ENYQ COUPÉ iV
Dacă vă sună cunoscut numele, aflați că există deja un Enyaq iV în oferta producătorului ceh. Doar că, de data asta, avem parte de un spate desenat diferit.
Norvegia pariază pe electromobilitate. Și pare că are succes
Norvegia arată din nou că viitorul mașinilor electrice este mai aproape decât cred oamenii, deoarece vânzările de mașini din noiembrie în țară depășesc vânzările de mașini cu motor cu ardere internă scăderea.



















