NASA a anunțat că numărul planetelor confirmate în afara sistemului nostru solar a depășit pragul de 6.000.
Uranus emană căldură internă neașteptată
După aproape patru decenii de mister, oamenii de știință au confirmat că Uranus emite mai multă căldură decât primește de la Soare – o descoperire care contrazice datele obținute de sonda Voyager 2 în 1986.
JWST surprinde exoplanetă plină de ploi de nisip și „regină a castelului de nisip”
Telescopul James Webb (JWST) a descoperit pentru prima dată două planete exoplanetare spectaculoase din sistemul YSES‑1, aflat la aproximativ 300 ani-lumină distanță, unde una plouă cu particule de siliciu, iar cealaltă se află încă în formare și seamănă cu un „castel de nisip” cosmic.
Planetele supraterestre sunt mai comune decât credeam
Astronomii au ajuns la concluzia că planetele de tip „super-Pământ” — corpuri cerești mai mari decât planeta noastră, dar mai mici decât giganții gazoși — sunt, de fapt, foarte frecvente în Calea Lactee.
Cât de rare sunt lumile locuite în Univers?
Una dintre cele mai fascinante întrebări ale științei moderne este dacă viața există și în alte colțuri ale Universului.
O planetă misterioasă schimbă regulile jocului astronomic
Astronomii au descoperit că Enaiposha, o exoplanetă aflată la 47 de ani-lumină de Pământ, este mult mai ciudată decât se credea.
Emisiile care ne-ar putea arăta viața pe alte lumi
Omenirea a fost dintotdeauna fascinată de ideea vieții extraterestre. Cu fiecare nouă exoplanetă descoperită, speranțele cresc.
Steaua lui Barnard și noile sale planete
Steaua lui Barnard a fost de mult timp un subiect de interes pentru astronomii care studiază lumi dincolo de sistemul nostru solar. Situată la aproximativ șase ani-lumină de Pământ, este cunoscută pentru mișcarea sa rapidă pe cer.
Putem avea o nouă definiție pentru planete
În 2006, Uniunea Astronomică Internațională (IAU) a redefinit termenul de „planetă”, retrogradând Pluto la statutul de planetă pitică. Practic, acela a fost momentul în care am aflat că avem doar opt planete în sistemul nostru solar, nu nouă…
Căutarea vieții extraterestre: o nouă abordare pentru detectarea semnăturilor biologice
Căutarea planetelor extrasolare trece printr-o schimbare semnificativă. Odată cu lansarea telescopului spațial Kepler și a satelitului TESS, oamenii de știință au descoperit mii de exoplanete folosind metode indirecte.
Jumătate din planetele telurice sunt lumi fierbinți, de lavă
Deși targetul lor este identificare unei planete care să poată menține viața. un nou Pământ, sunt destule anomalii pe care cercetătorii le descoperă la exoplanetele pe care le urmăresc.
Cum ar arăta culorile pe alte planete?
Dacă se discută tot mai intens despre posibilitatea ca oamenii să întemeieze colonii pe alte planete, cineva s-a gândit la o chestie extrem de banală – cum s-ar adapta creierul și ochii noștri la culorile de pe alte planete.
















