Gigantul francez Thales a anunțat un amplu plan global de recrutare pentru 2026, iar România se numără printre țările vizate în mod direct.
La nivel internațional, compania va angaja peste 9.000 de oameni, iar dintre aceștia aproximativ 240 vor fi recrutați în România, potrivit informațiilor publicate de Profit.ro.
Thales România nu se limitează doar la recrutările clasice – compania continuă și programul anual de internship, destinat în special studenților care vor să lucreze în dezvoltare și testare software. În fiecare an sunt selectați în jur de 40 de tineri, iar peste 90% dintre ei rămân angajați full‑time, transformând programul într-o adevărată rampă de lansare în industria high‑tech.
Pe lângă recrutări, Thales lansează și inițiative educaționale. Programul STEM for All, realizat în parteneriat cu Academia Franceză de Tehnologii, oferă burse și mentorat pentru studenți proveniți din medii defavorizate. După primele ediții în Franța și Belgia, în 2026 programul se extinde și în România, alături de alte țări europene și asiatice.
România ocupă un rol strategic în infrastructura Thales: aici există unul dintre cele trei Centre de Excelență în Inginerie ale companiei la nivel global – și cel mai mare pe zona de dezvoltare software. Peste 650 de ingineri software lucrează deja în centrul din București, deschis în 2019, care acoperă domenii precum apărare, aerospațial, cyber & digital.
Este un moment excelent pentru industria IT și de apărare din România, mai ales că de știri despre concedieri ne-am cam săturat. Faptul că Thales – un jucător major în securitate, aviație și apărare – continuă să investească în extinderea echipelor locale demonstrează că România rămâne atractivă atât pentru talent, cât și pentru proiecte strategice. În același timp, programele de internship și bursele STEM arată că investiția nu este doar economică, ci și socială, orientată spre formarea noilor generații.
Un punct important, însă, va rămâne capacitatea pieței locale de a acoperi această cerere. Concursul pentru specialiști software, cybersecurity sau AI este intens, iar România riscă să se confrunte cu o competiție tot mai puternică din partea altor centre europene. Dacă Thales reușește să păstreze ritmul de creștere și să ofere oportunități consistente de dezvoltare, Bucureștiul ar putea deveni unul dintre cele mai importante hub‑uri tehnologice ale grupului în următorii ani.





Off topic:
Nu mai functioneaza Dark Theme pe pagina principala. Apare cu white theme.
La redirect in orice articol e ok. Acolo e Dark theme.
Am incercat cu Firefox si Chrome
Fixed.
Doar pe prima pagina . In rest nu .
Am avut și eu probleme, dar de vreo câteva zile merge dark mode-ul cum trebuie, indiferent că intru direct pe site sau din newsletter.
Plus că mergea și greoi site-ul și publicarea comentariilor, acum se încarcă totul instant.
Felicitări Thales, uite că multinaționalele astea „rele” creează și locuri de muncă, chiar și în situația din prezent care nu e deloc bună.