In perioada in care smartphone-urile nu existau, fiecare companie oferea propriul magazin de aplicatii. De fapt, erau niste magazine de unde puteai sa-ti personalizezi telefonul cu teme, sonerii si mici jocuri. Toate au disparut o data cu iOS, Windows Phone si Android. In prezent, parca ne dorim ca ceva sa se schimbe.
In perioada respectiva exista foarte multa originalitate. Desi lucrurile erau haotice, fiecare telefon avea rolul sau si putea fi usor de deosebit. Stiti bine la ce ma refer. Atunci ne doream sa existe o reglementare, sa avem totul la un loc pentru toata lumea si sa nu ne mai „chinuim” cu diversitatea de la acel moment.
In 2007 ne-a lovit pe toti iPhone-ul. Piata s-a schimbat. Totul s-a dezvoltat intr-o directie noua, inimaginabila la vremea respectiva. Android a inceput sa fie instalat pe toate telefoanele mobile de la toti producatorii, iar cu toate astea inca existau magazine de aplicatii, altele decat Google Play Store. Chiar mergeau in paralel.
Dezvoltarea Play Store si AppStore a dus la disparitia celorlalte magazine de aplicatii. Ne-am bucurat atunci. Ne-am bucurat si ca Windows Phone a murit, desi eu personal il consider si acum mai bun decat iOS-ul de la vremea respectiva.
Ne-am bucurat si ca Samsung si-a omorat magazinul de aplicatii si ca a renuntat la propriul sistem de operare. Ne-am bucurat cand totul a fost distrus fara sa realizam si am ajuns in prezent sa avem doar doua mari ecosisteme si doua mari magazine de aplicatii.
De ce? Pentru ca atunci totul era un haos si fiecare facea ce voia, iar Google si Apple doar au facut curatenie in piata si totul s-a strecurat de la sine. Nimeni nu mai avea nevoie de un alt magazin de aplicatii cand totul era in AppStore si PlayStore, pe categorii si cu un nivel decent de siguranta. Sa fim seriosi, iti virusai repede telefonul pana la acel punct.
Consider ca dupa tot acest trend ascendent am atins apogeul. De acum incolo stagnam sau ne ducem in jos daca nu apare o concurenta serioasa. Multi au incercat dar nu au reusit.
Cei care incearca in prezent sa ofere o alternativa sunt cei de la Huawei. Dupa piedica pusa de SUA si dupa acuzele aduse pe partea de securitate, Huawei a decis sa intoarca foaia si sa o ia de la capat.
Am facut un pariu cu mine si am pierdut, acum 2 ani cand am zis ca Huawei nu va mai exista in cateva luni. Uite ca despre ei vorbim, uite ca sunt pe piata in continuare si ca isi dezvolta un ecosistem. Fie ca ne place sau nu, Huawei nu a murit, dar nici nu o duc prea bine in acest moment. Nu se lasa, lupta in continuare si cred in ecosistemul lor.
Desi ecosistemul la care lucreaza este bazat tot pe Android, desi au limitari hardware atunci cand isi produc telefoanele, oamenii din spatele Huawei fac tot posibilul ca aceste lucruri sa nu se observe.
Am testat de curand trei telefoane Huawei, toate fara servicii Google si cu un magazin nou de aplicatii dezvoltat de Huawei. Si aici voiam sa ajung. Avem un nou jucator pe piata, intr-o forma diferita si care inca trece prin diferite schimbari, in incercarea de a-si gasi o stabilitate.
Pana cand ajung (eu sunt convins ca Huawei lucreaza la un sistem nou de operare care sa nu mai aiba Android la baza) sa vina un soft nou, un lucru este sigur: au un magazin de aplicatii al lor, original. Si extrem de bine pus la punct.
AppGallery credeam ca o sa fie o ultima suflare, insa wow! Ce a ajuns in prezent mi se pare remarcabil atat pentru Huawei, cat si pentru brandurile care au decis sa intre in acest ecosistem.
Am laudat AppGallery si cand am testat cele mai recente telefoane, iar multi m-ati injurat ca promovez chinezarii. Stati usor! Desi sunt fan iPhone si personal nu vreau sa trec pe Android din motive mai mult sau mai putin personale, nu pot sa nu vad si partea plina a paharului si nici nu pot sa neg existenta unui produs de calitate. Nu exista doar iPhone si restul, nu sunt cal sa vad doar in fata. Asa ca nu mai dati cu pietre pe gratis.
AppGallery este un ecosistem inteligent si inovator care permite dezvoltatorilor sa creeze experiente unice pentru consumatori. Este diferit de celelalte doua magazine si asta il face sa aiba o amprenta puternica. Avem nevoie de concurenta, avem nevoie de jucatori noi in piata si mi se pare trist ca nu acceptam ideea asta.
Uite cateva date interesante despre AppGallery:
- peste 580 milioane de utilizatori activi lunar
- 10% crestere in afara Chinei in ultimele 12 luni
- a primit un scor de satisfactie cu 20% mai bun in 2021
- peste 5.7 milioane de dezvoltatori in intreaga lume care s-au inregistrat in Huawei’s Developer Alliance
- peste 216.000 de aplicatii cu HMS Core la nivel global
- aplicatiile trec printr-un proces riguros de verificare, monitorizare, certificare și reinspectare
- verificari zilnice de securitate
- toate datele utilizatorilor europeni sunt stocate in Europa, unde regulile si reglementarile impun cele mai inalte standarde de confidentialitate a datelor
- sistem de clasificare al aplicatiilor valabil la scara globala, fiind sigur si sanatos pentru utilizatorii minori
- Utilizatorii pot activa “Dezactivarea reclamelor personalizate” sau resetarea identificatorului de publicitate din AppGallery pentru a anula reclamele
- QR CODE SUPORT
Personal, cat timp am folosit cele mai recente telefoane Huawei, am gasit toate aplicatiile pe care le am si pe iOS si le folosesc zilnic. Sigur, poate tu ai nevoie de o aplicatie care nu se gaseste inca in AppGallery, dar te anunt ca intr-un procent foarte ridicat (nu dau o valoare ca nu stiu exact) o sa gasesti cele mai populare aplicatii globale. Si daca nu, sigur sunt alternative.
In doar doi ani de la lansare, AppGallery s-a dezvoltat incredibil de repede si sper sa o faca in continuare. Pentru ca avem nevoie de jucatori noi in piata, avem nevoie si de alte ecosisteme pe piata. Avem nevoie de diversitate, de concurenta. Doar asa putem inova, doar asa putem avea preturi mai mici la telefoane si doar asa putem sa evoluam in acest domeniu. Fie ca ne place sau nu.
Roblox, o aplicatie foarte populara printre tineri, este si ea disponibila in AppGallery. Trebuie doar sa o cauti si sa o instalezi. Tin minte ca multi ma intrebau in privat daca gasesc Roblox pe Huawei si eu habar nu aveam ce este. Cautam si nu gaseam, dar uite ca acum este. Saptamanal apar aplicatii si jocuri noi.
A devenit mai sigur decat credeam noi ca o sa devina, Huawei a inteles ca europenii sunt greu de multumit si securitatea nu este un joc. De aceea au dezvoltat local servere si datele sunt stocate aici la noi.
Aplicatiile sunt verificate in amanunt si functioneaza foarte bine. Sunt dezvoltate de la zero pentru a putea rula pe softul Huawei si asta le face diferite, chiar daca ele nu par atunci cand le folosesti.
Foarte des primeste update-uri atunci cand intru in magazin. Tot timpul este actualizat si primesc notificare sa-i fac update. Ii fac. Sunt oferte unice disponibile la tot felul de aplicatii sau servicii, menite special ca sa te atraga in ecosistem. Inclusiv Bolt are oferte prin AppGallery.
Si pentru ca sunt la inceput si in curs de dezvoltare, primesti ajutor daca nu poti instala o aplicatie (nu vad de ce nu ai putea) printr-un numar de telefon cu WhatsApp. Le dai mesaj acolo si te ajuta cineva.
Uite cateva imagini cu magazinul:
Pentru a descoperi mai bine magazinul AppGallery si pentru a va putea oferi aceste informatii, Huawei mi-a trimis un nova 10 Pro, acelasi telefon pe care l-am testat AICI. Nu o sa mai intru in detalii despre el din moment ce avem un review facut.
Ce parere aveti despre AppGallery? L-ati incercat? Aveti incredere ca Huawei reuseste sa se repuna pe picioare cu un nou ecosistem? As vrea sa aud parerea voastra in sectiunea de comentarii.
Articol realizat in colaborare cu Huawei Romania
Doamne fereste!
Sincer tot Aurora Store recomand utilizatorilor huawei, are varianta de descarcare a aplicatiilor incognito si nu trebuie sa fi logat cu cont google play. E la libertad!
Cu zeci de alternative la dispozitie, tre sa fii sado sa iei huawei in europa.
Cand ai 16 ani mai merge sa cauti tweaks pt google, dupa nu prea.
Aproape că mi-au dat lacrimile, problema este că nu știi ce merge și ce nu , decât atunci când îți cumperi telefonul și începi sa-l folosești , in general nu ai nevoie de experimente, când îți cumperi ceva vrei să meargă , Windows vs Linux ?
Dacă tot vb așa frumos despre Huawei , tu dc nu îți cumperi unul ?
Nu vreau nici gratis.
Penibil.
Exista un motiv pentru care nu au acces la servicii google.
Nici nu vreau sa aud de Huawei.
Motivul invocat de americani este ca huawei te ar spiona, de parcă Facebook, whatsapp. Insta nu asta fac deja de mult timp. Știi povestea aia. Dacă vecinu are mai multa atracție la public i a să zic eu ceva urat despre el. Este vb de vânzări de sute de milioane de dolari, huawei deja luaseră locul 1, i trecuse Samsung și Apple. Normal că a supărat
Iti aprob comentariul doar ca sa iti spun ca inteleg foarte bine ce spui. Dar te duci prea departe. Ca ma faci prost sau in alte feluri ma doare fix in plua. Eu stiu cine sunt si ce am de facut. Si da, la final scrie clar ca acest articol este realizat in colaborare cu Huawei. Poate aveai ochi sa vezi.
Te invit sa parasesti site-ul. Te pup :*
Daca „galbejitii”, nu conteaza ura de rasa, sint asa rai, de ce li se da pe mins sa producs aproaoe tot? Condu tu o tara cu 2 miliarde, or cit or mai fi, nu am chef sa caut pe Google pt tine, de „galbejiti”. Ca si in Corees de sud or Japonia. Dar aia s8nt buni, nu?
Din păcate monopolul IOS si GMS există. Din fericire Harmony OS există. Huawei a facut cercetare si inovație, are procesoarele lor foarte reușite iar din această cauză si a multor alte cauze , era numarul unu mondial pe 5G … Așa că, trebuia să dispară. Windows phone am avut și încă îi duc dorul , sincer .
Mă bucur că există Huawei , pentru că există alternativă monopolului celor 2 giganți IOS si GMS. Tot respectul meu celor ce muncesc in acest monobloc „paria” Huawei.