Am fost lovit de un val puternic de nostalgie când am făcut unboxingul tastaturii de la Trust. M-a trimis înapoi în timp cu aproximativ 22 de ani, undeva prin mijlocul anului 2002.
Atunci l-am convins pe tata să-mi cumpere prima tastatură cu apucături de gaming. Era o tastatură Trust, neagră și cu anumite butoane mov. Pe atunci negrul nu era așa comun precum este astăzi pentru periferice, monitoare sau calculatoare. Unde doream să ajung cu această introducere e la faptul că mă bucur că brandul Trust mai există, încă produce periferice și că am pus mâna și eu din nou pe o tastatură produsă de ei.
Trust GXT 872 XYRA pe numele ei complet este o tastatură de tip TKL 80% și dorește să fie partenera pasionaților de jocuri video în titlurile preferate.
Construcția îmbină un aspect old-school cu unul modern și îți ia ochii. Cu majoritatea tastelor albe ca și corpul tastaturii și cu taste cheie gri, aceasta arată chic și intuitiv. Partea old-school vine în mare parte de la designul tradițional al tastelor, iar partea modernă de la iluminat și switch-uri. Că tot menționam mai sus trendul culorilor – acum albul a devenit o culoare mai exotică în timp ce negrul un standard.
Iluminarea este de tip RGB și configurabilă atât din soft cât și prin intermediul tastelor. Simbolurile de pe taste nu sunt iluminate, practic lumina este vizibilă doar ca un contur la tastelor. Atât în partea dreaptă cât și în partea stângă este prezentă câte o bandă LED RGB. Faptul că unele taste sunt de culoare albă iar altele gri face ca lumina să fie „înghițită” puțin diferit.
Switch-urile folosite sunt liniare în 5 pini Leobog Seiya pre-lubrifiate. Sunetul produs la apăsarea acestora mi de pare terapeutic. Este plăcut, nu deranjeaza și oferă o confirmare sonoră solida a apăsării tastei în combinatie cu traseul liniar al acestora. Toate butoanele sunt hot swappable așa că le puteți inlocui cu ușurință și să vă faceți de cap în materie de combinații și switch-uri.
Din punct de vedere ergonomic se prezintă excelent – am jucat fără întrerupere un meci de Siege din Space Marine 2 care a ajuns să țină mai bine de 2 ore și n-am simțit nici o urmă de oboseală sau disconfort la degete sau încheieturi.
Xyra este o tastatură care îmi place mult atât ca aspect cât și ca utilizare. Însă i-am observat și niște mici neajunsuri: prezintă un buton de intreruperea luminilor RGB, dar numai de la butoane. Benzile LED de pe margini rămân active. Dacă vrei să te uiți la un film ar putea deranja. Se poate totuși din soft dezactiva complet lumina. Al doilea e legat de scurtăturile prezente pe taste. M-am obișnuit să pot controla volumul direct de la butoanele tastaturii sau să am un buton dedicat pentru volum pe tastatură. Buton dedicat nu este și nici scurtătură. Bineînțeles se poate configura macro din software-ul acesteia. Ambele mici neajunsuri sunt ușor adresabile din software-ul tastaturii.
Al treilea punct nu este neapărat un reproș ci o dorință: vă rog faceți și o versiune fără fir! Am mai zis-o și o mai zic: sunt dinozaur și încep să am pitici pe creier, iar unul dintre ei urlă „renunță la cabluri!”.
Acestea fiind zise, XYRA este o tastatură de gaming mid-range, atrăgătoare, cu switch-uri „calme” și pregătită să facă față lungilor sesiuni de gaming fără probleme. Este o plăcere să o folosești și să te uiți la ea. O găsiți în oferta eMAG.



















Participa si tu la discutie!