Având monopol pe cele mai moderne procese de fabricație și un număr foarte mare de clienți, TSMC profită și crește din nou prețurile. Noul proces pe 2 nm ar putea fi de două ori mai scump decât cele pe 4 nm și 5 nm, prețul pentru un wafer ajungând la aproximativ 30.000 de dolari. Inițial era preconizată doar o creștere ușoară a prețurilor, însă îmbunătățirile aduse de noua tehnologie determină o cerere extrem de mare din partea marilor jucători din industria hardware. Noul proces de fabricație pe 2 nm de la TSMC promite creșterea densității tranzistorilor cu 15%, îmbunătățirea performanțelor cu 10 – 15% (la aceeași putere și complexitate) și reducerea consumului de energie cu 25 – 30% (la aceleași frecvențe și complexitate). Cu toate acestea, informațiile nu sunt încă oficiale și au la bază analize independente și leak-uri, așadar e posibil să existe unele schimbări până la demararea producției.
Pentru a satisface cererea de cipuri pe 2 nm TSMC are în plan realizarea a încă două noi fab-uri cu investiții ce se ridică la sume de ordinul zecilor de miliarde de dolari. Se estimează că Apple va fi primul producător ce va beneficia de primele cipuri pe 2 nm – pe iPhone în cea de-a doua jumătate a anului viitor, respectiv iPad și Mac în 2026. Ceilalți producători vor trebui să aștepte la rând, urmând a avea acces la noua tehnologia cu o întârziere de până la doi ani. Nu se știe exact cum vor influența scumpirile TSMC piața electronicelor, însă e destul de probabil ca prețurile următoarelor generații de smartphone-uri, laptop-uri și componente hardware să fie ceva mai mari.
Sursa: Tom’s Hardware
DeMons a zis
Monopol + bani de la guvern = x100 bani de la pulime 🙂
Jedi1 a zis
Cum le vor „arde” un EMP in caz de simplu conflict mama mama
win a zis
evident ca aceste scumpiri se vor abate asupra noastra, a consumatorilor. Nu se mai satura lumea de bani. Pr@fu sa se aleaga de ei.