
Valve a decis să schimbe strategia de lansare pentru noua generație de hardware și aduce pe piață Steam Controller înaintea Steam Machine. Controllerul va fi disponibil începând cu data de 4 mai 2026, la un preț de 99 euro, fiind primul produs din noul ecosistem Valve care ajunge pe piață.
Decizia de a lansa controller-ul separat nu este una întâmplătoare. Spre deosebire de console și alte dispozitive complexe, noul model de controller nu este afectat în aceeași măsură de criza de memorii RAM. Inițial, Valve plănuia să lanseze Steam Machine, Steam Frame și Steam Controller împreună, ca parte dintr-un ecosistem complet de gaming, însă, din cauza crizei de memorii RAM, consola și headset-ul VR au fost amânate. Chiar și fără Steam Machine, controllerul nu este limitat în vreun fel. Acesta este compatibil cu PC-uri, smartphone-uri și orice dispozitiv care rulează Steam. La noi în țară nu am văzut să fie testat de cineva, însă, în baza opiniilor jurnaliștilor din afară, produsul pare să fie foarte bun. Valve a păstrat accentul pe personalizare și control avansat, inclusiv trackpad-uri și mapări complexe, dar într-un format mai apropiat de un gamepad clasic.
În ceea ce privește Steam Machine, Valve susține că proiectul este în continuare în dezvoltare și că ar urma să fie lansat până la sfârșitul anului, însă fără un termen clar.





Participa si tu la discutie!