Dupa FirePro W9100, cu GPU-ul Hawaii complet functional, ca in Radeon R9 290X, AMD a adus in sfera placilor video profesionale si modelul FirePro W8100, un echivalent al placii Radeon R9 290. Deci avem parte de GPU-ul Hawaii cu 2560 Stream Processors, 64 ROP-uri si 160 unitati de texturare.
Acesta are la dispozitie 8 GB memorie GDDR5 pe 512 bits, la aceeasi frecventa desktop de 5000 MHz. Insa frecventa GPU-ului a fost scazuta, pentru stabilitate, undeva la 820 MHz, ceea ce scade puterea de procesare a placii la 4.2 TFLOPS. Iar cu precizie dubla FirePro W8100 este capabila de 2.1 TFLOPS. Totul intr-un TDP de 220 W.
Noua placa profesionala de la AMD, destinata aplicatiilor tip Computing Aided Design si Media Entertainment, are patru iesiri DP 1.2, si este asteptata pe piata incepand cu luna iulie 2014, exclusiv prin Sapphire.