Pentru inceputul lui 2008, cei de la AMD pregatesc o noua serie de procesoare din familia Phenom, care cel mai probabil vor primi indicativul de Phenom X3. Este vorba de procesoare triple core (deci cu trei nuclee), care vor pastra majoritatea proprietatilor de la quad core-ul K10 (ca de exemplu 512 KB L2 cache per core, L3 cache comun, skAM2+, circuite electrice independente, magistrala HT 3.0 etc).
Aceste procesoare vor apare cel mai probabil pentru a valorifica CPU-urile Phenom X4 cu probleme doar la un nucleu. Practica este destul de veche, pana acum fiind intalnita la modele cu mai putina memorie cache decat variantele initiale. Totusi AMD sunt primii care sa extinda ideea si la nuclee, posibil si pentru ca al lor quad core este alcatuit din patru core-uri independente, si nu doua procesoare dual core pe aceeasi pastila ca in cazul celor de la Intel.
Desigur, AMD vrea sa ne asigure pe noi, potentialii clienti, ca noile procesoare sunt considerabil mai performante decat cele dual core. Dar pana la urma pretul va decide daca vor fi sau nu adoptate. Insa aparitia acestor procesoare poate fi si un motiv de ingrijorare, semnaland un numar destul de mare de procesoare quad core semifunctionale. Un nucleu poate fi dezactivat si la cerere, dar piata nu cerea astfel de CPU-uri.