Centrele de date din Irlanda au ajuns să consume o parte uriașă din energia electrică a țării. Potrivit datelor publicate de Central Statistics Office, acestea sunt responsabile de un consum de 7663 GWh de electricitate în 2025, adică 23% din consumul total contorizat la nivel național.
Pentru comparație, locuințele din Irlanda au reprezentat 28% din consumul de electricitate. Cu alte cuvinte, serverele, sistemele de stocare, echipamentele de rețea și infrastructura de răcire din centrele de date au ajuns să consume aproape la fel de multă energie ca toate gospodăriile din țară la un loc.
În 2015, centrele de date reprezentau doar 5% din consumul contorizat de electricitate din Irlanda. Zece ani mai târziu, ponderea lor este de peste patru ori mai mare. Doar între 2024 și 2025, consumul acestora a crescut cu 10%, în timp ce restul consumatorilor, inclusiv gospodării și companii, au avut o creștere de doar 2%.
Irlanda a devenit un punct foarte atractiv pentru centre de date datorită poziției geografice, conexiunilor bune cu Europa și America de Nord, climatului relativ favorabil pentru răcire și prezenței marilor companii tech. În jurul Dublinului există deja numeroase centre de date operate de giganți precum Microsoft, Amazon, Google și Meta. Totodată, această creștere pune presiune tot mai mare pe rețeaua electrică. Irlanda a impus în ultimii ani restricții pentru conectarea unor noi centre de date, în special în zona Dublin, tocmai din cauza riscurilor pentru stabilitatea sistemului energetic. Cu toate acestea, consumul a continuat să crească, inclusiv pe fondul cererii tot mai mari pentru servicii cloud și infrastructură AI.
Însă problema nu este doar locală. Centrele de date devin una dintre cele mai mari provocări energetice ale industriei tech, mai ales în contextul dezvoltării rapide a inteligenței artificiale. Modelele AI, serviciile cloud și platformele online au nevoie de tot mai multă putere de calcul, iar această putere de calcul se traduce direct în consum electric. Iar cazul Irlandei arată foarte clar unde poate duce această tendință. Internetul, cloud-ul și AI-ul par servicii invizibile pentru utilizator, dar în spate există infrastructură fizică masivă, care consumă cantități enorme de energie.
Sursa: Tom’s Hardware





Participa si tu la discutie!