Acum aproape o luna v-am aratat cantarul audio, care avea integrata o boxa si dock de iPod. Acum avem placerea sa va prezentam primul aspirator audio. Si acesta este realizat de o companie serioasa, Electrolux, si marcheaza succesul noii linii de aspiratoare silentioase, UltraSilencer. Si cum mai bine sa promovezi un astfel de produs deca facandu-l sa si cante.
In ideea ca muzica poate fi ascultata fara probleme in timp ce il folosesti in alte scopuri… mai putin placute. Conceptul a primit sufixul de Music Edition, incorporeaza si el un dock de iPod si doua boxe stereo. Totusi la 60 dB cat scoate acest aspirator si modelul comercial echivalent, sau 68 dB cat atinge celalalt model al gamei, nu mi se par atat de silentioase pe cat ar vrea producatorul sa credem.
Totusi sunt cele mai silentioase aspiratoare de pe piata, media celorlalte modele situandu-se pe la 78 dB (diferenta este mai mica decat as fi vrut eu). Dar cei de la Electrolux nu se opresc aici. Ei fac un studiu de folosire a aspiratorului cu si fara muzica. Si demonstreaza ca muzica face experienta mult mai placuta.
Utilizatorul aspira mult mai temeinic (cu 19% mai multe perieri pe minut) si este mai fericit la sfarsit. Si sunt consumate si mai multe calorii. Deci este important sa auzi aceasta muzica. Detalii ca filtru Hepa 13 si duza AeroPro, motor de 1800 W si cablu de noua metri cred ca sunt de prisos aici.
Un lucru este cert. Seria UltraSilencer avea nevoie de ceva promovare, avand in vedere ca are un pret de plecare de aproape 700 lei. La final, pe langa poza, si un filmulet de prezentare al acestor aspiratoare, destul de amuzant.