Începând din 27 septembrie, persoanele fizice vor putea depune dosarele pentru programul „Casa Verde Fotovoltaice”, destinat instalării de panouri solare și acumulatori de stocare a energiei electrice.
Bugetul alocat acestui program este de două miliarde de lei, o sumă record comparativ cu edițiile anterioare.
Noutatea de anul acesta este că finanțarea acordată fiecărui beneficiar va crește de la 20.000 la 30.000 de lei, pentru a acoperi costurile suplimentare asociate instalării bateriilor de stocare. Aceasta este prima ediție a programului care include finanțarea pentru astfel de unități de stocare.
Programul debutează pe 6 septembrie cu sesiunea de acreditare a instalatorilor, iar șeful Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Laurențiu-Adrian Neculaescu, a subliniat că firmele acreditate anul trecut își mențin statutul și în acest an, dacă aleg să participe.
Înscrierile pentru persoanele fizice vor avea loc pe regiuni și se vor desfășura într-o singură zi, pentru a evita epuizarea rapidă a fondurilor, așa cum s-a întâmplat în anii precedenți. AFM estimează că aproximativ 67.000 de noi beneficiari vor putea accesa finanțarea în această sesiune, ceea ce va aduce numărul total de beneficiari la aproximativ 200.000 de familii.
Din păcate, cei care au optat pentru instalarea prin programele anterioare, cum suntem eu sau Darius, nu sunt eligibili, dar pot înțelege logica din spate, prin care se dorește să poată beneficia cât mai mulți cetățeni de panouri și, de acum, de baterii.
Toate articolele noastre despre programul Casa Verde pot fi consultate aici.
andrei7891 a zis
Poate să îmi spună cineva ce documente sunt necesare pentru a te înscrie ?
Cristian Răducă a zis
Cauta ghidul sau asteapta sa fie aprobat oficial.