
Compania chineză DeepSeek a anunțat lansarea noului model V4, un model de inteligență artificială de dimensiuni impresionante, cu aproximativ 1.6 trilioane de parametri. Noutatea nu ține doar de scară, ci și de infrastructura pe care rulează: modelul este optimizat pentru acceleratoare dezvoltate de Huawei, într-un moment în care restricțiile SUA limitează accesul Chinei la hardware-ul occidental.
Această mutare este una strategică. În lipsa acceleratoarelor de la NVIDIA, companiile chineze sunt forțate să își dezvolte propriile soluții, iar DeepSeek pare să demonstreze că acest lucru este posibil chiar și la scară foarte mare. Modelul V4 a fost antrenat pe platforme hardware de la Huawei, ceea ce sugerează progrese importante în ecosistemul chinez de inteligență artificială. Autoritățile din SUA au intensificat acuzațiile privind posibile transferuri neautorizate de tehnologie AI, în timp ce încearcă să limiteze exporturile de cipuri complexe către China. În acest context, dezvoltarea unor modele de asemenea dimensiuni pe hardware autohton devine și o demonstrație de independență tehnologică.
Din punct de vedere tehnic, dimensiunea de 1.6 trilioane de parametri plasează modelul DeepSeek în liga celor mai mari complexe AI dezvoltate până acum. Totuși, la fel ca în alte cazuri recente, eficiența și optimizarea contează la fel de mult ca dimensiunea brută, iar companiile încearcă să găsească un echilibru între performanță și costuri. Pentru industrie, această lansare confirmă o tendință clară: ecosistemele AI se fragmentează tot mai mult pe criterii geopolitice. Dacă până recent dominația era concentrată în jurul unor jucători americani și a hardware-ului NVIDIA, acum vedem apariția unor alternative tot mai competitive. Pe termen lung, această competiție ar putea accelera inovația, dar și complica lanțurile de aprovizionare și colaborările internaționale.
Sursa: Tom’s Hardware





DeepSeek era in liga celor mari. La fel ca DIGI, ofera calitate la preturi mici, chiar si de 10 ori mai mici. Am platit API la ei, si e chiar ieftin comparat cu restul. Apoi daca e sa vorbim despre GDPR, cred ca chinezii nu stiu si nu vor sa stie ce e ala, si toate datele noastre merge direct la XI jinping. Ca modelul a fost construit prin distilare pe alte modele americane… e discutabil, era chiar greu de crezut ca nu fura ei ceva. Dar per total, deepseek e un model care exceleaza. Il folosesc de la inceput, si chat-ul era limitat. Acum nu am mai atins limita, ii dai toata ziua de munca si nu te limiteaza. Probabil ca aceasta concurenta neloiala ii forteaza pe americani sa vina tot timpul cu ceva noi. In tot raul, gasesti ceva bun, nu? 🙂
Nu sunt vreun bootlicker al chinezilor, dar și mie îmi place DeepSeek. Ieftin și nu-i ating niciodată limitele, spre deosebire de Grok și mai ales Claude.