Mașinile chinezești nu mai sunt o curiozitate pe piața europeană, ci devin rapid o opțiune reală pentru tot mai mulți cumpărători.
Un studiu recent arată că 55% dintre europeni spun că ar lua în calcul să cumpere o astfel de mașină, o creștere clară față de 43% în 2023.
Schimbarea este importantă deoarece vine într-un moment în care industria auto europeană încearcă să își redefinească direcția, iar competiția devine tot mai intensă. Timp de mulți ani, mașinile produse în China erau asociate cu prețuri mici și compromisuri la calitate. Astăzi, percepția începe să se schimbe.
Creșterea nu este doar la nivel de opinie, ci și în cifre concrete. În România, cota de piață a mașinilor chinezești a ajuns la 3,9% la finalul lui 2025, de peste trei ori mai mult decât în anul anterior, când era doar 1,5%. Ritmul arată că interesul se transformă treptat în achiziții reale.
Diferențele între regiuni sunt însă evidente. În Statele Unite, doar 35% dintre consumatori spun că ar lua în calcul o mașină chineză, în timp ce în piețele emergente apetitul este mult mai mare, de 78% în India și 88% în Brazilia. Acolo, prețul contează mai mult decât reputația brandului, iar producătorii chinezi au un avantaj clar.
În Europa, situația este mai nuanțată. Spania conduce detașat, cu 76% dintre respondenți deschiși către aceste modele, urmată de Ungaria cu 75%. În țări precum Germania și Italia, ambele cu tradiție puternică în industrie, procentul a trecut deja de 50%. Asta spune mult despre cât de mult s-a schimbat mentalitatea inclusiv în piețele unde loialitatea față de mărcile locale era considerată aproape garantată.
Pe de altă parte, există încă rețineri în Franța, Olanda și Elveția, unde mai puțin de jumătate dintre consumatori ar face acest pas. Acolo, atașamentul față de brandurile tradiționale și ideea de industrie locală rămân mai puternice.
Motivul principal pentru această schimbare este simplu. Raportul calitate preț. Constructorii chinezi au reușit să ofere mașini bine echipate, cu tehnologie modernă și design atractiv, la prețuri mai accesibile decât competitorii europeni. În plus, în zona electrică, aceștia au avansat foarte rapid și vin cu modele competitive.
Realitatea este că avantajul istoric al brandurilor europene începe să se erodeze. Pentru mulți cumpărători, contează din ce în ce mai puțin unde este produsă mașina și din ce în ce mai mult cât oferă pentru banii plătiți. Este o schimbare pragmatică, nu emoțională.
Nu este deloc surprinzător că presiunea pe producătorii tradiționali crește. Dacă aceștia nu reușesc să țină pasul la preț și tehnologie, riscă să piardă din teren, mai ales pe segmentul electric, unde diferențele se fac rapid.
Se vede deja și în comportamentul oamenilor. Inclusiv eu am început să mă uit serios la opțiuni electrice de la BYD. Nu pentru că aș avea o preferință pentru o anumită origine, ci pentru că oferta arată bine pe hârtie și prețul este mai ușor de acceptat. Nu mai alegi neapărat brandul, ci pachetul complet.
Pe termen scurt, este posibil ca ritmul de creștere să continue. Pe termen lung însă, totul va depinde de încredere. Dacă mașinile chinezești vor reuși să demonstreze fiabilitate și servicii bune după vânzare, atunci schimbarea poate deveni permanentă.
Pentru moment, este clar că piața intră într-o nouă etapă. Nu mai vorbim despre dacă brandurile chinezești vor conta în Europa, ci despre cât de mult vor conta.






Au început să apărat tot mai multe pe șoselele din Anglia.
Prea complicate, cu prea multă tehnologie pe ele.
Alea europene nu au?
Ba da, dar chinezăriile parcă vin cu și mai multe briz-briz-uri pe ele.