După episodul unu, clar vine episodul doi! Bine, asta dacă nu cumva ești fan al seriei Star Wars. 🙂
V-am scris aici despre ele, nu mai detaliez acum, dar musai să specific încă o dată că Nothing Ear(a) oferă mai mult decât cât plătiți pe ele. 🙂
De data asta trebuie să ne lăsați un comentariu cu o poveste amuzantă care să includă și niște căști. Ca să fie mai simplu, încep eu. 🙂 Pe vremea în care eram parte a echipei de salarizare, aveam de lucru foarte mult într-o anumită perioadă de la început de lună. Prin urmare, ca să mă concentrez mai bine, am decis să cumpăr niște căști – pe vremea respectivă erau mai rare cele wireless, deci am luat unele pe fir – care să îmi permită să ascult muzică atunci când lucrez, mai ales că prin birou se tot perindau persoane străine cu tot felul de întrebări pentru colegii mei. Erau similare cu cele de aici, deși ale mele erau generație mai veche. Dar da, erau mov! Ei bine, într-una din zilele despre care v-am scris m-am trezit cu una dintre colege că vine la mine, mă bate pe umăr și mă anunță sec că le place Rammstein, dar ar prefera să nu asculte așa tare, de la mine. Se pare că scosesem puțin mufa jack din laptop, destul de mult cât să mai cânte în căști, dar și în difuzoare. :O
Acum e rândul vostru, iar peste o săptămână vom alege norocosul sau norocoasa care va primi căștile. Transportul e plătit de destinatar, excepție făcând cei care stau în Timișoara și la care le livrez eu personal.
Foloseam o pereche de căști pe fir in acea vreme, am plecat de acasă am conectat căștile au foloseam doar casca dreapta sa pot auzi mașinile. Toate bune și frumoase fara probleme dar când am vrut sa schimb casca sa folosesc și pe cea stângă, nu se auzea nimic. Incerc schimb mufa in telefon, mai îndoi firul de lângă mufa tot nu de auzea nimic în casca. Asta e , macar am o casca funcționala teoretic. Dar nici aceea nu mai funcționa. Am rămas fără muzică tot drumul. Am folosit telefonul la ureche, că pe vremea lui 3310.
Deci am cumpărat earbuds 4 pro de la huawei pentru sotie. E foarte incantata. Totuși prețul nu a fost „amuzant”, dar happy wife happy life.
Din păcate n-am nici o poveste amuzantă care sa includă căștile audio. Sunt doar curios ce pate sa facă Carl Pei din nimic (Nothing) un produs care să-l și vândă.
M-am trezit dimineață, am întins mâna spre noptieră și am dat de căștile mele wireless. Am oftat ușurat – măcar de data asta nu se teleportaseră sub pat sau în frigider, cum mi s-a mai întâmplat.
Mi le-am pus în urechi, am pornit muzica și am ieșit pe ușă. Totul mergea bine până când am intrat în autobuz. Brusc, căștile au decis că au personalitate proprie.
În loc de playlistul meu chill, a început să urle un manelist necunoscut, de parcă eram DJ-ul neoficial al autobuzului. Am apăsat frenetic pe butonul de pauză – nimic. Am încercat să le scot – surpriză! Una rămăsese blocată în ureche.
Un bătrân mă privea compătimitor, o doamnă își făcea cruce, iar un copil râdea de mine:
– Unchiule, ai concert live?
Am coborât în grabă, încercând să-mi recâștig demnitatea. Când în sfârșit am reușit să scot casca rebelă, a făcut un ultim act de răzbunare: a ricoșat din palmă și s-a dus direct în canalizare.
Așa am aflat că tehnologia mă urăște, dar sper ca aceste căști să mă facă să fac pace cu ea.
Story 1: Sotia si cumnata imi facusera cadou o pereche de casti Skullcandy…si mergand la servici pe bicicleta…le mai luam in ideea in care eram sunat de cineva….sa pot vorbi la telefon in timp ce pedalez…well intr-una din zile…ajung acasa…si imi dau seama ca am doar o casca; una din ele cazuse pe drum cumva. Am zis ca nu are rost sa ma duc o caut…e mica…nici o sansa da o mai recupera. Sotia se uita de la geamul balconului jos – in fata bocului – si fiind iarna si ningand in acel an -> vede un punct negru. Cobor si ce sa vezi…era casca mea…doar ca era usor crapata (probabil fusese calcata in picioare de cieneva trecuse peste ea cu masina). Nu mai mergea…partea amuzanta sau interesanta in acest caz e ca le-am trimis in garantie si am primit un set de casti noi. Eu ma asteptam sa se incerce o reparare a lor…dar am fost si mai multumit de acest rezultat.
Story 2: Are legatura cu castile cu fir -> povestea e mai scurta…am distrus multe casti cu fir pentru ca ma ridicam de la pc uitand ca le am pe urechi -> si le rupeam / desfaceam cablurile…
O gaina si-un pisoi,/
Buni prieteni amandoi/
Au intrat neinvitati ,/
In camera unde erau cazati/
O domnisoara c-un catel ,/
Ce-avea la gat un clopotel./
Catelul neastamparat,/
Ramas nesupravegheat/
Pe birou s-a cocotat ,/
Fiind ca se simtea inspirat/
Sa danseze cadentat ,/
De clopotei secondat./
Jack-ul nefiind bine conectat ,/
Iar la setari casti nefiind adaugat,/
In difuzor, la telefon,basul rasuna ,/
Pisoiul nou intrat, mieuna,/
Gaina cotcodacea,/
Trei melomani patimasi,/
Mai ceva ca trei gonasi/
Muzici-i tineau isonul,/
Unul-altuia-si dadeau tonul!/
Fata se-ntorsese urgent/
Auzind magnificul concert!/
Deconecta castile de tot,/
Inchise telefonul pe loc,/
Reloca fiecare vietate,/
Afara cu cele doua nou intrate,/
Catelusul jos de pe birou /
Si-ncheie vacarmul ca la metrou!
(Inspirat dintr-o intamplare reala de la o pensiune , dintr-un concediu in Maramures.A fost super amuzant ……)
Îl am eu pe tata care are o problemă de își dă căștile așa de tare de nu mai aude nimic în jurul lui… Inclusiv pe el însuși.
Poți să îi zici ușor un „noapte bună”, să nu se audă în casă, și el strigă înapoi de să audă tot poporul. Și cu ele oprite tot strigă, zici că căștile îi sunt butonul de aprindere la difuzor :)))
Am folosit casti cu fir si fara pentru o ureche sau ambele , de diverse calitati . Acum in masina folosesc sistemul masinii.
La inceputuri , cand s-a interzis folosirea telefonului in masina , aveam o casca cu fir pentru o ureche care imi facea probleme si incercam sa-i gasesc o pozitie buna de auzit cand din fata venea masina Politiei . M-au vazut cu mana la ureche si credeau ca tin telefonul si-mi faceau semne ca nu am voie , am scapat dar cu emotii .
Acum ceva timp am cumpărat două perechi de căști wireless.
După un timp, am reușit să curăț o pereche prin spălare la mașina odată cu hainele de lucru. Nașpa, am spus.
Noroc că mai am una, de rezervă.
Săptămâna următoare a fost spălată și aia.
Nu este atat de amuzant, insa imi amintesc o intamplare din trecut, eram la primele casti wireless si mergeam cu autobuzul la facultate. in autobuz, o batranica tot vorbea de zor si se uita la mine. mi-am oprit din telefon sunetul si ce credeti? se ruga la Dumnezeu pentru mine si cei ca mine, ca saracii de noi, de tineri, am inceput sa vorbim singuri, „ne-au luat mintile” si se inchina. :))
Am cumpărat și eu o pereche de căști nothig ear 2 și din păcate autonomia e departe de așteptări, cam o oră cu ANC activat și volum pe la 70%. Aș fi fost mai mult curios dacă autonomia ăstora (nothing ear(a)) e mai răsărită.
Hope to be lucky . Am avut prima data și eu căști cu fir de la iPhone. Foarte incantat și fericit de achiziție. Problema a fost că au rămas prinse la un moment în ușa unui autobuz ce a închis ușa chiar în fața mea și au reușit să țină aprox 5 sec până să se rupă, timp suficient cât să îmi ofere o „urechere” de zile mari.
Eram la sală acum ceva timp și aveam căștile în urechi, concentrat pe alergat pe bandă. La un moment dat, vine un tip și gesticulează agitat spre mine. Eu, sigur pe mine, îi zic: „Nu, frate, nu vreau să fac schimb de aparat.” El râde și zice: „Nu, doar voiam să-ți zic că ai apăsat pe pauză și alergi degeaba.”
După o duminica cu grătar cu prieteni, cu muzica, vine luni dimineață, zi de muncă. Ma îmbrac, îmi fac o cafea pun căștilein urechi dau play și plec spre muncă, încă puțin mahmur. Ajung in stație trec câteva minute si observ ca toți oamenii se uită la mine ciudat. Scot o casca din ureche si ce sa vezi, am uitat boxa portabila in rucsac telefonul conectat și la boxa și la căști, va dați seama ce s-au bucurat oamenii din stație de maneaua care cânta de 2 minute
Ma plimbam prin casa cu castile cu fir, telefonul in buzanar. Vorbind la telefon eram neatent si din cauza cablului, a apucat de manerul usii. Binenteles ca am tras telefonul afara si a cazut pe jos. Norocul meu era telefon clasic , dezmembrat dar puse la loc functioneaza.
Astea moderne cum cade, adio ecran
Alex era un mare fan al muzicii, dar gălăgia orașului îi strica mereu plăcerea de a asculta piesele preferate. Într-o zi, a intrat într-un magazin second-hand și a dat peste o pereche de căști vechi, dar bine întreținute. Vânzătorul i-a spus că sunt speciale, dar Alex a crezut că era doar o strategie de marketing.
După ce le-a cumpărat și le-a pus pe urechi, a realizat că zgomotul orașului dispăruse complet. Putea auzi fiecare notă clar, ca și cum s-ar fi aflat într-un studio de înregistrări. Mai ciudat era că melodiile se schimbau în funcție de starea lui de spirit—când era trist, începea o piesă liniștitoare, iar când era entuziasmat, venea ceva energic.
Curios, a început să caute informații despre căști, dar nu a găsit niciun model similar. Oricât ar fi încercat să le repare sau să vadă ce tehnologie ascund, nu descoperea nimic neobișnuit. Singurul lucru cert era că ele îl ajutau să se concentreze, să se relaxeze și să se bucure de muzică mai mult ca oricând.
Până într-o zi, când le-a pierdut. A încercat să cumpere altele, dar niciuna nu era la fel. Atunci a înțeles că nu era vorba doar despre căști, ci despre modul în care îl ajutaseră să aprecieze cu adevărat sunetul. De atunci, și-a dat seama că muzica nu depinde de echipamente scumpe, ci de felul în care o asculți.
Era candva, imediat dupa Revolutia din ’89 cand ajuns in Germania Federala, la matusa mea de care abia aflasem, ca pana atunci nu stiam sa avem rude in strainatate. Ca asa era regimul de puscarie si nu mai erai un element de „nadejde” daca aveai rude in tari straine occidentale. V-am trezit interesul? EI bine am primit cadou primul meu minicasetofon care se numea Walkman Panasonic, cu niste casti care se puteau transforma, adica erau in urechi dar aveau si pernute cu bentita ca se le pui si peste urechi. Toate bune si frumoase, a urmat inceputul facultatii si de primul 1 Mai la mare la Neptun am uitat superbele casti in cantina, la masa de dimineata. Cand am realizat, cantina era inchisa de mult. Suparat nevoie mare, m-am plimbat pe plaja dand cu piciorul in fiecare scoica pana cand pe la 21:30 seara razbit de foame am intrat la restaurantul de la Olimp, de pe faimoasele scari care apar in multe filme romanesti. Aici ce sa vezi, nu prea mai aveau nimic de mancare, ceea ce nu era tocmai o surpriza in acea vreme cand restaurantele se inchideau la 22:00, asa ca am luat niste carnaciori oltenesti cu o sticla de Feteasca neagra ca sa inec amarul. Apoi bine ‘facut’ si plimbandu-ma eu prin Neptun am ajuns la piscina cu sulf acoperita, care avea un geam deschis la subsol asa ca ptiu drace am efectuat prima si ultima mea intrare prin efractie, care sper sa se prescrie si oricum singura infractiune a fost o baie solo in miez de noapte in costumul lui Adam. Dar sa vezi sperietura extrema, ca extenuat de plimbare, bautura si sulf nu am mai putut sa ies imediat pe acel geamlac de la subsol si am tot stat si am cugetat cu promisiunea ca nu mai fac asa ceva si ca poate, poate ma asculta cel de sus. Dupa vreo alte ~2 ore de stat, cugetat si rugat am mai incercat inca o data si cu julituri si incrancenare am reusit sa evit groaznica rusine de a ma preda personaluli piscinei. De bine de rau dupa 2 ore de somn, am ajuns din nou la cantina, la masa de dimineata si asa intr-o doara am intrebat doamnele daca nu cumva au gasit niste casti iar veselia a fost maxima cand mi-au raspuns ca da. Din pacate nu mai aveam nicio letcaie asa ca am pupat-o sanatos pe doamna si m-am rugat pentru sanatatea ei si sper sa fie bine si in ziua de astazi. Intre timp castile au „putrezit” si la un moment dat au ajuns la cos dar experienta mi-a ramas impreuna cu niste casete pe care inca le mai tin pe dulap. Sper ca v-a placut, hai pa.
Felicitari! Tu esti castigatorul concursului! Ai pe mail detaliile!
Aveam o pereche de casti rosii, over ear, cu fir, pe care le-am primit la o luna după ce am început primul job. Le-am folosit fara probleme timp de 2 ani de zile, auzeam si eram auzit super bine. Le aveam tot timpul în ghiozdan mai ales ca eram tot pe drumuri în acele vremuri. Apoi mi-a cedat telefonul și am primit telefon de la munca. Surpriza: ambele telefoane erau fara mufa jack. Nu mai puteam întra în ședințe de pe telefon, doar de pe laptop, dar eram fericit ca mergeau chiar și asa. În mărinimia mea, le-am împrumutat unui coleg pentru o ședință de unde a iesit putin cam nervos. Nu cred ca erau de vina căștile mele cu ceva, mai ales ca am auzit ca își „scapase” si laptopul de pe birou. Păcat ca au zburat și căștile mele și de atunci nu au mai funcționat. Mi-a dat o pereche de casti in ear, cu Bluetooth care au funcționat pentru fix 10 sedinte, dar de pe telefon. Iar de atunci, în ultimii 3 ani am schimbat peste 8 perechi de casti, pentru ca fiind micuțe „se pierd” ușor dacă le uit pe birou :)) Ultima pereche care îmi era draga si mergeau de peste 8 luni, a cedat inainte de Craciun, dar prea târziu pentru ca Moșul sa afle și sa îmi lase altele sub brad. Asa ca momentan sper sa fie cu noroc sa ma aleg cu o alta pereche pentru proiectul pe care il vom începe în vara.
Din păcate nu am nici o povestioară amuzantă legată de căști. Dimpotrivă, sunt foarte supărat pe Sony pentru că a produs niște căști deosebite (WF-1000XM4) dar la care s-au defectat acumulatorii foarte ușor. M-au costat foarte mulți bani și nu pot să le folosesc. Mi-ar plăcea să câștig aceste căști mai ales din prisma faptului că sunt fan Nothing. Dețin un Nothing Phone 2 și un CMF Watch 1 Pro.
O poveste amuzanta cu castile, dar care nu erau ale mele.:D Eram la o cursa de trail running, coborare lina pe o poteca in zona Moeciu. Deschid o mica paranteza. Eu nu alerg cu castile pe curse deoarece imi place sa simt energia locului si de aici sa mai simt si energia celorlalti care mai vin pe langa mine. Suntem doar energie, nu?:) Am inchis paranteza. 😀 Poteca a inceput sa se ingusteze si ghici ce , dau bineinteles de acea specie rara, concurentul cu casti. Viteza in a sasea, nu aveai cum sa il bati peste umar , ca iti era frica ca o sa se dezechilibreze sau se va uita in spate, deznodamantul fiind unul sigur, poate doar castile scapau fara multe zgarieturi.
Si uite asa, ce mai la deal la vale, am tinut-o vreo 800 de metri, bine ca nu au fost mai multi. Poteca in sfarsit s-a largit, eu m-am stapanit, un zambet i-am oferit si uite asa am fugit.
Nu va zic rezultatul:). Las imaginatia sa fuga si ea. 🙂
Intr-o dimineata aveam ore online, conectez castile wireless la laptop, intru in meeting si fara sa observ ca aveam microfonul activat l-am chemat pe colegul de camera. Am oprit imediat microfonul si proful nu a inteles ce am vorbit si a continuat:))
In timpul liber mai incerc si eu unele jocuri pe calculator dar intro zi parca prea am luat bataie de la toti rivalii asa ca am luat castile si le-am lovit de coltul biroului pana nu a mai ramas nimic bun din ele. Pe moment m-am racorit dar a doua zi mi-a parut rau ca am distrus castile. Am cumparat altele dar nu o sa mai fac o asemenea greseala.