Ieri, Google, compania care deja jongleaza cu imense cantitati de informatie, a anuntat Nearline Storage. Acesta este un serviciu destinat in special companiilor care au nevoie sa stocheze informatii de ordinul terabyte-ilor, care nu necesita accesarea instanta. In mod obisnuit, companiile stocheaza datele de acest tip offline, pe diferite suporturi, si le depoziteaza. Astfel, se reduc costurile energetice si numarul de servere pe care personalul trebuie sa le administreze. De exemplu, Facebook stocheaza date mai vechi pe discuri BluRay.
Nearline ofera o alternativa la acest mod de arhivare, serviciul fiind mai rapid decat procesul de obtinere a datelor de pe mediile de stocare offline. Amazon ofera un serviciu asemanator, cu aceleasi preturi (1 cent/GB), insa timpul necesar pentru accesarea datelor este de 3 pana la 5 ore. Ambele companii percep taxe pentru obtinerea datelor, insa Google nu le-a facut inca publice pe ale sale.
Google a anuntat parteneriate cu alte companii, ce au vechime mai mare in acest tip de servicii, inclusiv Veritas, NetApp si Iron Mountain.