Telefoanele produse de Google mereu mi-au făcut cu ochiul, chiar de la primul Nexus. La început a fost vorba de bani, mai apoi a fost vorba de ce oferă versus cât costă. Cumva am ajuns mereu în tabăra Samsung, chiar dacă Pixel 3 mi-a surâs cu bărbia lui urâtă cu tot.
Pixel 9 Pro este fratele mijlociu din noua familie lansată anul acesta mai repede decât eram obișnuiți (august în loc de octombrie). Mi-a fost alături 2 săptămâni, iar acum am mai multe să vă povestesc despre acesta.
Design și construcție
Pixel 9 Pro m-a convins din prima: este cel mai premium construit telefon pe care am pus mâna. Se simte scump și bine făcut.
La capitolul design, inspirat din iPhone e puțin spus – e suficient să-i vezi colțurile. Însă modulul camerelor foto îl face ușor identificabil și unic.
La început mi s-a părut meh, dar cu timpul „it grew on me” cum ar spune americanii. Spatele fiind simetric nu joacă pe nici o suprafață și chiar am ajuns să-l consider frumos, să-mi placă. Cu husă scapi și de diferența de nivel dintre bumperul camerei și restul telefonului.
E certificat IP68, sticla de pe spate și fața sunt protejate cu Gorilla Glass Victus 2, iar rama este de aluminiu și e lucioasă.
Software, hardware și experiența în utilizare
Cine alege un telefon Google știe la ce să se astepte: experiența Google la ea acasă. Pixel 9 Pro s-a lansat cu Android 14 și va primi 7 actualizări majore de OS.
OS-ul este minimalist, oferă personalizare dar nu la fel de variată ca un launcher third party.
Noutatea este partea de AI – Gemini, care este oferit într-un pachet gratuit sau o variantă Advanced pe bază de abonament lunar. În varianta gratis îi poți pune întrebări, cere rețete, să identifice obiecte din poze, etc. Strict personal, nu sunt pe AI wave și prefer autenticitatea și creativitatea.
Ultimele generații de Pixel au renunțat la procesoarele Snapdragon și au folosit procesoare Tensor fabricate de Samsung, având originile în Exynos.
Pe scurt – nu au fost cele mai reușite pentru categoria de telefoane premium.
Pixel 9 Pro folosește noua generație Tensor G4, fabricat pe tehnologia de 4nm, alături de 16GB RAM, în timp ce memoria internă pornește de la 128GB.
La fel ca la capitolul design, l-am pornit cu dubii și așteptându-mă să mi le confirme. În proporție de 99% mi-a dovedit contrariul. Privit ca un telefon și utilizat ca atare: social media, comunicare, navigare, știri, poze și video acesta este rapid, vizibil mai rapid ca un S23 Ultra dacă vreți un termen de comparație.
Limitările i se văd în gaming – totuși, nu cred că cineva și-ar lua un Pixel pentru gaming. Unde l-am mai observat mai lent decât alți competitori e la editare manuală de poze și conversie video pe Whatsapp.
S-a încălzit simțibil în timpul configurării, în timpul filmărilor mai lungi de 5 minute și evident în timpul benchmark-urilor, însă nimic critic și a rămas perfect funcțional și fără a-i goli bateria. Este probabil cel mai stabil Tensor de până acum după scenariile mele de utilizare.
Aveți rezultate testelor sintetice mai jos și îl puteți compara cu Snapdragon și Exynos, de la care găsiți rezultate aici. După cum era de așteptat, a obținut scoruri mai slabe și ca Snapdragon 8 Gen2.
Geekbench CPU, GPU Vulkan, GPU OpenCL.
Cameră foto și video
Când spui Pixel, implicit spui poze bune. Până la zoom 10x rezultatele obținute sunt foarte bune. Pozele sunt detaliate, HDR-ul funcționează foarte bine, iar culorile sunt reproduse cu exactitate. În mod nesurprinzător, este unul din cele mai performante telefoane când vorbim de fotografie. Software-ul continuă să facă minuni.
Senzorul principal este de 50MP, cel telefoto de 48MP, iar cel ultrawide tot de 48MP. Senzorul frontal are 42MP și este probabil cea mai ultrawide cameră de selfie disponibilă la ora actuală și cea mai bună.
Ce nu mi-a plăcut la acest telefon premium este faptul că, comutarea între lentile câteodată sacadează vizibil. E puțin rușinos pentru un flagship.
- poze cameră principală:
- poze ultrawide
- selfies
- zoom 2x
- zoom 5x
- zoom 10x
- poze în lumină slabă
Pe partea video deși a progresat vizibil la calitate și stabilizare, e în urma concurenței precum Apple sau Samsung.
Ecran și sunet
Ecranul este un LTPO OLED cu o rată de reîmprospătare de 120Hz și o diagonală de 6.3 inch. Este dimensiunea ideală pentru cine nu își dorește un telefon mare. În materie de utilizare și performanță, aș zice că e greu să-l diferențiezi de un AMOLED și este chiar mai luminos decât un AMOLED în scenarii critice. Este un produs top-tier.
Sunetul stereo se face și el remarcat prin finețe și precizie. La nevoie, poate înlocui o boxă portabilă de mici dimensiuni.
Baterie și autonomie
Acumulatorul are o capacitate de 4700mAh și încărcarea se face la 27W. Un ciclu complet de încărcare se face în puțin peste o oră și un utilizator standard va ajunge cu ceva baterie seara acasă.
Concluzii, puncte pro și contra
Google Pixel 9 Pro în varainta testată de mine costă 5500Ron la eMag. E puțin cam mult, dar dacă aveți un telefon vechi funcțional pe care să-l vindeți pe Flip.ro, beneficiați automat de o reducere suplimentară de 1000Ron pe lângă valoarea telefonului vândut. În condițiile astea, prețul pornește de la un maxim 4500Ron. În plus, beneficiați de un an de Gemini Advanced și 2 TB de stocare în Google Cloud (110Ron pe luna, deci 1320Ron pe an).
La 4500Ron devine un telefon foarte atractiv, dacă puntele pro rezonează cu așteptările voastre.
Pro
- construcție de cea mai înaltă calitate
- design controversat, dar cool
- cameră foto de top
- cea mai bună și cea mai wide cameră frontală
- ecran excelent
- software rapid
- sunet stereo impresionat
- 7 ani de suport OS
- compact
Contra
- încărcare lentă pentru anul 2024
- procesor nerecomandat gamingului sau activităților foarte solicitante
- stabilizarea și calitatea video puteau fi mai bune
marius anton a zis
Alt+F4 direct la : „S-a incalzit simtibil”