Începutul lui 2022 nu vine cu vești bune. Procesoarele și plăcile video de top de la Intel, AMD și NVIDIA se vor scumpi cu până la 20% anul acesta. Motivul? TSMC, cel mai important producător de cipuri din lume, va crește costurile de fabricație pentru cipurile pe 5 nm și 7 nm. Și cum mai toate procesoarele și plăcile video din ultimele generații au la bază aceste tehnologii de fabricație, prețurile la raft vor crește considerabil. Deși TSMC pregătește investiții masive pentru creșterea capacității de producție, efectele nu se vor simți imediat, ci peste câțiva ani. Și viitoarele procesoare Ryzen 6000 H/U și Ryzen 7000 și plăci video NVIDIA GeForce RTX 40 și Intel ARC Alchemist vor fi afectate, iar criza de hardware s-ar putea agrava. NVIDIA deja a rezervat o bună parte din producția de wafere TSMC pe 5 nm pentru viitoarea generație de plăci video RTX 4000 și va plăti miliarde de dolari pentru acest privilegiu, iar asta va duce la costuri și mai mari pentru consumatorii finali. AMD deja a crescut prețurile pentru procesoarele Zen 3 pe 7 nm și se estimează că procesoarele Ryzen 7000 vor fi mult mai scumpe.
Singurele produse consumer care în teorie n-ar trebui să fie afectate sunt plăcile video Intel ARC și AMD RDNA 2. Acestea din urmă au la bază procesul de fabricație TSMC pe 6 nm care nu este atât de „aglomerat”, însă în practică costurile sunt foarte mari. Până și plăcile video RDNA 2 entry-level sunt extrem de scumpe.
Via Wccftech
Ce sa zic…sa și le…f..țină…și asa ..dacă vrei sa îți faci un pc mai bine îți dai un ciocan peste degete. Nu m-am uitat la toate componentele…dar la placi video e jale. Nu sunt decât janghine la preturi de pici, și restul, de dai doamne se vând deja pe plămâni, rinichi…
La preturile actuale abia iti poti permite un pc nou performant. Daca le mai si scumpesc… sa fie la ei, eu unul nu cumpar.Prefer o consola pentru jocuri, daca nu cresc si ele aberant, iar actualul pc il voi carpi pana crapa definitiv. M-am saturat de lacomina nesimtita justificata cu motive inventate. Cand vom avea si noi salarii „ca afara” poate ma mai gandesc.
Ma lasa rece … nu ma joc si nu fac procesare foto/video.
Mi-am luat laptop si telefon de vreun an si jumate si abia peste vreo 3 ani o sa mai arunc o privire la preturi.
Conform previziunilor, „investitiile masive” de acum, isi vor face efectul chiar atunci.
Nu am de gand sa platesc in aceste conditii niste produse „invechite” laa niste preturi exorbitante.
Daca ar face toti ca mine … ar da faliment :))
Scumpirile exagerate la electronice si electrocasnice si interdictia furnizorilor de energie sa nu depaseasca anumite gospodarii 200 sau 300 Kw/luna,ma duce cu gandul la era comunista. Ar trebui ca populatia sa nu cumpere o perioada,sa dea o lectie producatorilor si acestor exagerari, insa putini vor face asta indiferent de pozitia sociala.