În urmă cu vreo două luni am descoperit că am nevoie de un telefon de serviciu. Iar cum standardul era iPhone SE 2020, habotnicul Android din mine nu a avut cum să îl refuze.
Ca o mică paranteză – acum vreo 3 ani am fost în aceeași situație la fostul angajator, dar am reușit să obțin un Samsung A5, pentru că Orange nu făcea față la cele câteva sute de iPhone SE comandate de firmă.
Ei bine, zis și făcut, am primit telefonul, l-am configurat cu toate cele necesare pentru lucru și… l-am folosit. Cum nu am mai avut pe mână decât ocazional iOS (pe un iPad mini personal) și nu sunt deloc fanul restricționărilor pe care acest sistem de operare le are, am fost sceptic că mă voi atașa de SE. Bine, fiind telefon de firmă, nu îl folosesc în interes personal – nu am Facebook, Linkedin sau jocuri instalate și nici nu citesc presa de pe el. Cu toate acestea, au fost dăți când am fost nevoit să îl folosesc și pe persoană fizică. Și anume, în perioada în care am folosit Nokia 1.3, am avut OnePlus 6 trimis în service pentru a-i schimba (din nou) bateria. Așa că am rămas cu un singur telefon de pe care puteam citi o informație sau cu care puteam face fotografii.
Am aflat astfel că, deși are o singură cameră, pozele ies mai mult decât decent, iar display-ul este atât de bine calibrat încât… m-a cucerit. Dacă nu era atât de mic, puneam și Netlfix pe el, să văd episoadele din The Queen’s Gambit!
M-am obișnuit greu, aproape spre deloc, cu iOS, însă. Cu greu găseam opțiuni banale – gen lanterna – sau camera foto. Știu, ține de rutină, dar tot mi se par ”ascunse” total aiurea pe acolo.
All in all, cum gama gama Pixel nu mă atrage, încă de la prima generație, OnePlus produce telefoane tot mai scumpe, Motorola sau Xiaomi nu mă atrag, de acum nu mai exclud ca la anul să iau în considerare o mutare pe un iPhone mai mare – 11 sau 12. Totul depinde și de preț!
Cum bre sa fie lanterna ascunsa? E la un swipe distanta in control center 🙂
Că să vezi ce „experți” scriu review-uri…
Boss, ia vezi cate reviews am la produse Apple.
“ Cum nu am mai avut pe mână decât ocazional iOS…”
@Claudiu, omu’ a zis, pentru cine stie sa citeasca ce-i drept. Hai sa fim mai ingaduitori zic, ca nu ne ajuta cu nimic atitudinea asta.
Culmea e ca ios e cel care face treaba la apple… ca la androide gasesti telefoane mai puternice. Dar un se 2020 cu o camera simpla si buna face treaba muuult mai buna decat majoritatea androidelor. Nu as vrea sa ridic securea razboiului vesnic, dar dupa ce te obisnuiesti cu ios, vei vedea cat de gaunos e androidul. Faceti niste teste: puneti 1 ios si 1 android unul langa celalalt si faceti comparatii la usurinta in utilizare. Dar nu o fa daca nu stii unde e lanterna la ios 🙂 tine apasat pe lanterna la ios sa vezi atentie la detalii.
Cand mai pui mana pe un iphone, cauta “tips” in el si citeste pe acolo. Vei gasi cum se foloseste corect un iphone si ii vei intelege partile ascunse, cum ar fi lanterna 🙂