Având numeroase avantaje față de display-uile IPS și VA, cum ar fi contrastul infinit, timpul de răspuns extrem de mic și unghiurile largi de vizualizare, tehnologia OLED a ajuns să fie foarte apreciată și pe monitoare. Iar acum, că au ajuns să fie vândute și la prețuri accesibile, monitoarele OLED au înregistrat cea mai importantă creștere a numărului de unități livrate de până acum. Conform unei analize Trendforce, până la sfârșitul anului se va ajunge la 1.44 milioane de monitoare OLED livrate, în creștere cu 181% față de anul trecut. Cele mai populare modele sunt cele de la Samsung, având o cotă de piață de 31%, urmate de cele LG cu 19%, respectiv ASUS, Dell și MSI, între care se duce o bătălie foarte strânsă pentru locul trei. Tehnologia QD-OLED este cea mai populară pe monitoare, fiind prezentă pe 73% din unitățile vândute, în vreme ce cea WOLED are cam 26%, iar cea OLED standard doar în jur de 1%.
Și în caz că vă întrebați, burn-in-ul pe OLED nu mai reprezintă de mult timp o problemă. Modelele noi de monitoare dispun algoritmi avansați de prevenire a degradării și nu mai manifestă probleme de retenție a imaginii la fel de repede ca primele iterații. Deși sunt departe de a ajunge la prețuri similare cu monitoarele VA și IPS, cele OLED sunt disponibile la prețuri din ce în ce mai bune. De exemplu, Gigabyte AORUS FO27Q2 pleacă acum de la 3600 lei, iar vârful de gamă Samsung Odyssey G9 de 49″ costă 5100 lei, în condițiile în care acum un an era cu cel puțin 30% mai scump.
Via Techspot
Si eu vreau sa fac trecerea la un monitor OLED. Am pe lista un ASUS, poate la anul reusesc sa-l cumpar
Vezi aoc agon pro ag276qzd e un woled decent si cand e la reducere e printre cele mai ieftine. Cat despre calitate foloseste un panou LG. Deci e bun. Nu stiu in Romania cat e dar aici in UK a fost si £413. Ceea ce pentru un oled mi se pare grozav.
Asta zici? https://www.compari.ro/monitoare-c3126/aoc/agon-pro-ag276qzd-p986578132/
Eu am acest monitor de aproximativ 2 ani (OLED ASUS ROG Swift PG42UQ) si pot sa spun ca mi-a fost afectata vederea, chiar daca distanta fata de display este corespunzatoare diagonalei. Vine cu plusuri, dar si cu minusuri aceasta tehnologie. Cu toate acestea, nu regret achizitia facuta. Cat despre retentia imaginii, nu am avut nici o problema cu el, iar eu il utilizez extrem de mult (8-10 ore pe zi), mai ales pentru programare, filme, jocuri.