Știu că este la modă să nu mai urmărești posturile de televiziune clasice, sau cel puțin să declari asta, dar sunt destui cei care încă o fac pentru știri, evenimente sportive sau divertisment.
Când m-am mutat la casă, unul dintre primele contracte încheiate a fost cel de televiziune. OK, nu a fost primul, că ăla a fost cel de furnizare curent, dar a fost din prima lună semnat. De atunci și până acum, și au trecut 13 ani deja, sunt client DIGI la serviciile de televiziune. Inițial au fost oferite prin satelit, iar când au adus fibra optică în zonă, a fost pe cablu. Anterior, la apartament, am avut tot de la ei serviciile furnizate, ceea ce mă face să am o vechime de peste 15 ani la contractele de TV cu ei.
La voi cum stă treaba – aveți servicii de TV contractate și, dacă da, de la ce furnizor? I-am lăsat pe cei mai mari, dar este posibil să fie unii locali sau regionali care ne-au scăpat și pe care îi puteți menționa în comentarii.
Apropo, țineți cont de sfatul lui Darius și cereți ÎNTOTDEAUNA o reofertare pentru prelungirea abonamentelor, chiar și la cele de TV! În plus, citiți și comunicatele ANCOM preluate de noi aici și aici.
Gabriel a zis
Digi. Am tv si cablu de la ei, dar si un abonament de mobil cel mai ieftin pe care il tin de backup. Telefonul sta inchis de 3 luni, dar il mai pornesc din cand in cand. Sunt extrem de multumit. Folosesc Digi din 2015 si niciodata nu mi-a picat si nici nu am avut probleme cu semnalul sau cu internetul. NICIODATA! Inainte am avut Telekom/Romtelecom….faliment le doresc.
k a zis
am cablu la vodafone dar eu personal nu ma uit / nu folosesc tv-ul clasic. daca vrea sa vad stiri, ma uit online pe site-urile lor.
Jeky a zis
Am tot de la Digi de 10 ani și sunt multumit
Petre a zis
Akta nici nu mai există , și noi ăștia care avem 2 case la una orange la una digi cum votăm ?
Cristian Răducă a zis
Daca scriai ca ai sase case, credeam ca ne citeste cineva de la Cotroceni. Pentru tine, ca sa raspund exact, nu am luat in calcul optiunea de vot multiplu
Mihai a zis
Nu se mai poate viziona nimic la tv clasic. Orice program a devenit un simplu pretext pentru difuzarea reclamelor. Din zece în zece minute se întrerupe difuzarea filmului/știrilor etc. pentru că niște disperați au ceva de vândut neapărat. Imediat ce mă obișnuiesc cu ideea voi renunța complet la abonament, deocamdată am să trec la pachetul minim. Să-și țină sănătoși reclamele, păstrez eu banii.