Despre OnePlus 6T am discutat pe larg pe acest site, asta si pentru ca in mediul online au aparut foarte multe informatii „scapate” mai mult sau mai putin intentionat. Insa, iata ca apar si noutati – data de lansare oficiala va fi 30 octombrie, cu 13 zile mai tarziu decat era estimat.
Pe site-ul oficial al productorului taiwanez apar acum detalii cu privire la eveniment: data, ora si locatia:
Stim astfel ca pretul biletelor va oscila intre 20 si 30 de dolari americani, in functie de momentul achizitiei, dar fanii din lumea intreaga vor putea vedea totul live, pe canalul de YouTube oficial.
De asemenea, anterior, va mai exista un astfel de eveniment, intr-o locatie din India, unde pretul biletelor va fi aproximativ la jumatate.
Sa vedem cati clienti ai noului model vom avea printre cititori. E cineva interesat de achizitia lui?