In scumpa si iubita noastra tarisoara condusa de „Sa traiti bine”, s-a desfasurat acum cateva luni operatiunea „Gramofonul”, ce avea in vedere eradicarea pirateriei informatice, ca doar ne-a avertizat EU in legatura cu deficientele la acest capitol. Cred ca era mai nimerita o operatiune numita „Clinchet de catuse”, ce sa aiba in vedere eradicarea coruptiei, dar nu intru in detalii, intrucat nu e nimerit sa faci politica pe un site ce are ca obiect IT-ul. Revenind la oile noastre cu lana de p2p, in cadrul operatiunii „Gramofonul”, piratii de pe retelele Moldovei au fost bagati in sperieti de un nene procuror care-i vana pe DC, mai ceva ca Inchizitia pe vraitoare, in plin Ev Mediu. Cum era de asteptat, politia nu a efectuat decat arestari de mare calibru: pusti care-si downloadau continutul multimedia cel de toate zilele, tineri ce vindeau CD-urile cu soft la colt de strada ca sa se intretina in facultate si pensionari senili, cu zeci de GB de filme deocheate puse ca share. Intr-un final, intreaga operatiune s-a intors in tarana din care a fost plamadita, iar mascatii si-au pus cagulele in cui si bastoanele pe masa.
Tot cam in aceeasi perioada, omologul strainez al „Gramofonului”, inchidea celebrul tracker piratebay.org. Trei zile mai tarziu, situl a revenit in forta, semn ca nici operatiunea occidentalilor nu a avut succesul scontat. Dupa piratebay a urmat o perioada de acalmie in lumea P2P, pana ce justitia SUA a dorit sa traga un semnal de alarma si sa gaseasca un tap ispasitor.
Mai pe scurt, este vorba de Grant Stanley , unul dintre administratorii elitorrents, tracker redus la tacere in urma operatiunii D-Elite. Acesta a fost condamnat la 5 luni de inchisoare, urmate de alte 5 luni de detentie la domiciliu si in final, de plata unor daune in valoare de 3000$. De asemenea, alti doi administratori ai aceluasi tracker urmeaza sa fie judecati sub aceleasi capete de acuzare ca si Stanley.
Privit in ansamblu, cazul elitetorrents nu este altceva decat un exemplu pe care justitia vrea sa-l dea tuturor celor implicati in fenomenul p2p. Cu alte cuvinte, Grant Stanley, la fel ca si creatorul lui Napster –Shawn Fanning sau ca si Kevin Mitnick, nu sunt altceva decat victime ale unui sistem judiciar doritor sa-si impuna punctul de vedere si sa-si justifice activitatea in fata natiunii. Cel mai usor e sa dai un exemplu, in speranta ca ceilalti, speritati la moarte se vor baricada cu laptopul in toaleta, insa p2p nu poate fi oprit. E mai mult decat un simplu protocol de sharing… e un mod de viata!