Parlamentul European și statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord privind introducerea permisului auto digital, care va fi implementat până cel târziu în 2030. Acesta va putea fi accesat direct de pe telefonul mobil și va avea aceeași valoare legală ca varianta fizică.
Radeon RX 9070 XT este un real de succes. Vânzările sunt de zece ori mai bune în comparație cu generația anterioară
Strategia AMD de a veni cu prețuri competitive și stocuri suficient de mari pare că a dat rezultate, iar Radeon RX 9070 XT a ajuns să fie cea mai bine vândută placă video în mai toate regiunile.
Razer BlackWidow V4 Pro – o tastatura bună și scumpă
Razer continuă să ridice standardele tastaturilor de gaming, iar BlackWidow V4 Pro este o dovadă clară a acestui fapt. Destinată gamerilor hardcore care vor performanță maximă, această tastatură vine cu specificații tehnice impresionante și o construcție solidă. Am testat varianta cu switch-uri Razer Green Clicky, iar impresiile noastre sunt următoarele.
O țară UE declară război energiei regenerabile
O țară din Uniunea Europeană – Slovacia – a anunțat recent că se opune speculatorilor și lobbyiștilor din domeniul energiei regenerabile, acuzându-i de influențarea pieței și de creșterea prețurilor.
Chiar și la MSRP, unele plăci video tot sunt prea scumpe
Il citez pe Răzvan circa noiembrie/decembrie 2024: „o să fie paper launch la Nvidia”. Nu știu dacă a lovit pe cineva nostalgia minatului de crypto din 2021, dar prețurile și disponibilitatea acolo sunt. Semnele de stabilizare au început să apară, dar este suficient?
Samsung a dezvăluit un monitor de gaming 3D
Din cauza dezinteresului consumatorilor și a lipsei de conținut, tehnologia 3D a fost abandonată de mai toți producătorii de televizoare și monitoare în urmă cu aproape 10 ani. Cu toate acestea, Samsung este de părere că poate revigora acest segment de piață și introduce un monitor de gaming 3D.
Salt Bank introduce funcționalitatea Automatic Saver
Salt Bank a lansat recent o nouă funcționalitate denumită Automatic Saver, care promite să simplifice considerabil gestionarea economiilor pentru utilizatori.
NVIDIA RTX 5060 Ti se lansează pe 15 aprilie
Din cauza unor probleme neprevăzute în procesele de fabricație, dar și pentru a satisface cererea inițială mare, NVIDIA a ales să amâne lansarea GPU-urilor din seria RTX 5060. Iar conform unor surse neoficiale, dar de încredere, RTX 5060 Ti va fi lansat pe 15 aprilie
Samsung a dat-o în bară: mai multe modele de soundbar-uri s-au defectat ca urmare a unor actualizări de firmware cu probleme
Compania sud-coreeană a emis recent actualizări de firmware pentru mai multe modele de soundbar-uri din portofoliu, însă pentru unii utilizatori acestea nu s-au aplicat corect și au dus la defectarea echipamentelor.
Autoritățile de reglementare din UE solicită dezvoltatorilor de jocuri să renunțe la tacticile înșelătoare utilizate în promovarea monedelor și itemelor virtuale
Autoritățile de reglementare din Uniunea Europeană pare că au pus gând rău și dezvoltatorilor de jocuri, despre care consideră că apelează la tactici înșelătoare pentru a vinde iteme sau skin-uri virtuale.
NVIDIA a început să neglijeze GPU-urile din generațiile precedente, susțin utilizatorii. Ultimele versiuni de drivere cauzează probleme de stabilitate pe modelele RTX 4000 și RTX 3000
NVIDIA și-a concentrat eforturile în a rezolva problemele raportate pe noile GPU-uri din seria RTX 5000 și a ales să neglijeze modelele din generațiile mai vechi, susțin unii utilizatori.
Stocurile și prețurile GPU-urilor din noua generație de la NVIDIA încep să se stabilizeze. Bișnițarii scad și ei prețurile
Piața GPU-urilor dă semne de revenire, iar magazinele încep să primească constant noi stocuri de plăci video NVIDIA din seria RTX 5000. Și cu toate că prețurile încă rămân ridicate, cu mult peste cele sugerate de NVIDIA, stabilizarea este vizibilă.
Sondajul de marți: Mai folosiți tablete? (2025)
La final de ianuarie v-am povestit cât de utilă mi se mai pare mie o tabletă în 2025, mai ales că am primit una cadou – Xiaomi Pad 6.
Apple Watch ar putea integra si o camera foto
Conform unor informatii aparute recent in online, Apple lucreaza la un ceas care sa integreze si o camera foto. Ulterior, viitoarele ceasuri Apple vor integra si Inteligenta Vizuala
O functie din Windows 11 care trebuie dezactivata neaparat daca te joci cu casti
M-am confruntat cu problema asta doua saptamani pana sa ma prind. Eu ma joc folosind castile wireless si de aproximativ doua saptamani am observat ca sunetul s-a schimbat radical in jocuri. Fiind si putin audiofil, simt imediat orice schimbare. Problema este de la Windows si va recomand sa verificati si voi.



















