Parlamentul European și statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord privind introducerea permisului auto digital, care va fi implementat până cel târziu în 2030. Acesta va putea fi accesat direct de pe telefonul mobil și va avea aceeași valoare legală ca varianta fizică.
Teoretic, această schimbare marchează un pas important spre digitalizare și simplificarea proceselor administrative. Practic, însă, România rămâne una dintre cele mai puțin digitalizate țări din UE, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea noastră de a implementa această măsură eficient.
În timp ce alte state UE avansează rapid în digitalizarea serviciilor publice, România se confruntă cu probleme cronice: lipsa infrastructurii IT, portaluri guvernamentale învechite și birocrație excesivă. Introducerea permisului auto digital necesită un sistem sigur și eficient de autentificare, precum și baze de date interconectate între instituții. Cu toate acestea, realitatea arată că multe instituții publice românești încă funcționează pe hârtie, iar interacțiunea cu acestea presupune drumuri și cozi interminabile. Am scris și eu despre asta, aici.
Ce presupune noul permis digital?
-
Va fi accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Va avea o valabilitate de 15 ani.
-
Va putea fi reînnoit digital.
-
Statele membre vor decide dacă impun un examen medical sau o simplă autoevaluare pentru eliberare.
-
Șoferii începători vor avea o perioadă de probă de minimum doi ani, cu sancțiuni mai dure pentru abaterile grave.
Fără o digitalizare reală și fără modernizarea infrastructurii IT din administrația publică, există riscul ca acest proiect să fie implementat cu întârzieri majore sau să creeze mai multe probleme decât beneficii. Mai mult, România este în continuare pe ultimele locuri în UE la siguranța rutieră, ceea ce ridică întrebări legate de eficiența unui astfel de permis fără reforme mai profunde în educația rutieră și infrastructură.
Într-o lume unde digitalizarea devine norma, România trebuie să treacă de la promisiuni la fapte concrete pentru a evita un nou eșec birocratic.
de-asta eu stau cu el (romanesc) expirat in uk. aici vor sa le trimiti prin posta ori de cate ori iti schimbi adresa daca vrei de uk.
a expirat si buletinul, deci sunt curios cand il voi reinnoi.. 🙂
dar eu sunt stapanul statelor! tanar si necontrolat!
DVLA cred ca sunt de incredere
dvla dorm pe ei..si la permise, si la adresa, si la road tax…
O sa o tot repet: in Romania digitalizare se face la ghiseu.
pai digital vine de la cuvantul dacic deget 🙂