realme a lansat astazi noua serie realme 11 Pro. Aceasta contine modelele realme 11 Pro si realme 11 Pro+, ambele cu 5G. Nu stiu de ce au mai mentionat ca sunt cu 5G…cand toate telefoanele sunt asa de cativa ani. In fine, am testat ambele modele si va expun mai jos parerea mea sincera despre ele, cu bune si cu rele.
realme a evoluat enorm in ultimii 3 ani si ne-a surprins cu modele accesibile bine dotate. realme este un brand pentru tineri si isi propun sa vina cu tehnologie de top la preturi accesibile astfel incat toata lumea sa aiba parte de strictul necesar si chiar de un extra.
Noua serie mizeaza pe design, camera si ecran. Astea sunt punctele forte, insa desi nu au scos in evidenta incarcarea si bateria, si aceasta este impresionanta pe ambele modele.
Incepem cu realme 11 Pro, cel mai accesibil model. Acesta imparte multe lucruri cu modelul de top: design-ul, ecranul, bateria si platforma. Doar camera difera si putin incarcarea, in rest sunt identice.
Specificații realme 11 Pro
- Ecran de 6.7 inch, rezoluție 1080 x 2412 pixeli, AMOLED, HDR10+, 120Hz, 950nits luminozitate peak
- SoC MediaTek Dimensity 7050
- Memorie: 128GB/8GB RAM, 256GB/8GB RAM, 256GB/12GB RAM, 512GB/12GB RAM
- Camera foto principala 100MP, f/1.8, 26mm, OIS, PDAF, 2MP macro f/2.4, filmare 4K la 30FPS, 1080p la 30, 60, 120 sau 480FPS.
- Camera frontala de 16MP, f/2.5, 25mm
- Conectivitate: Bluetooth 5.2, aptX HD, Wi-Fi 6, NFC, USB C 2.0, senzor de amprenta optic în ecran
- Baterie de 5000mAh cu încărcare rapidă la 67W
Design
Avem doua versiuni: Sunrise Beige si Astral Black. Prima este interesanta deoarece are un spate din piele sintetica si a fost realizat in colaborare cu Matteo Menotto, fost designer la Gucci. Nu va povestesc ce este in spatele design-ului ca nu are sens.
Ideea este ca arata bine, se simte bine si este premium. Imi aduce aminte de LG G4, ala avea spate din piele. E fix aceeasi senzatie. Nu stiu cum va rezista in timp, dar acum arata bine.
Imbinarile sunt perfecte, nu agata nimic. Oriunde pui mana simt ca este un telefon flasghip, bine construit. As putea spune ca arata mai bine decat multe alte teleofoane de peste 3000 lei.
Butoanele sunt integrate frumos pe lateral, senzorul de amprenta este in ecran, raportul corp-ecran este de 93.65%. S-a folosit un proces nou de asamblare COP Ultra, dar nu stiu sa va spun ce inseamna.
Varianta pe negru este mai clasica. Nu are piele, doar sticla, iar amprentele se vad. In schimb este aderent in ciuda materialelor folosite. Bine ca are husa in pachet ca sa fie mai protejat. Negrul este unul profund si imi place mai mult asa.
Ecran
Este un AMOLED curbat de 6.7 inch, rezolutie 1080 x 2412 pixeli. Este superb ecranul! Imi aduce aminte de modelele Samsung ceea ce nu este rau deloc. Nu stiu cine a produs ecranul, probabil BOE, dar este absolut superb. Se vede bine si are o luminozitate mare de 950nits in peak.
realme s-au gandit la toate si iti schimba ecranul gratis daca il spargi in perioada 20 iunie – 19 iulie. Plus ca sticla este dubla pe toate partile, deci zic ei ca rezista mai mult asa. Ii credem pe cuvant…
2160Hz PWM dimming, doua certificari TUV pentru protectia ochilor, o curbura de 61 de grade și un algorit X-Touch ca sa nu preia comenziile aiurea de pe lateral sau din orice alta zona cand apesi din greseala.
Camera foto
Din pacate varianta non plus foloseste un alt senzor foto. Este o unitate de 100MP cu zoom optix 2x si o camera macro de 2MP pe care am ignorat-o total. Fotografiile nu sunt rele dar nici bune. Chiar daca face pixel binning, nu mi se pare ca au o calitate stralucita. Ziua sunt bune daca ai lumina, dar noaptea nu m-a dat pe spate. Sunt sigur ca se putea si mai bine.
Are tot felul de moduri de fotografiere pe care o sa le ignori, dar sunt puse acolo pentru cei care nu stiu cu ce se manana fotografia si vor sa se distreze. Probabil adolescentii le vor adora.
Iti baga AI in orice poza, dar poti dezactiva asta fara probleme, iar functia de Auto Zoom in modul portret functioneaza bine, in sensul ca detecteaza singur ce setari trebuie sa iti faca si ce distanta sa seteze. E tare functia asta.
In rest, pozele vorbesc de la sine.
Baterie
O unitate de 5000mAh cu incarcare rapida la 67W. Este mai mult decat suficient. In functie de cum folosesti telefonul te poate tine doua zile fara stres, insa daca esti maniac atunci il incarci seara si gata, oricum in mai putin de o ora e full, deci nu vad o problema daca ar tine putin bateria.
Cateva teste sintetice…
Ca sa nu ziceti ca nu facem, dar sunt irelevante. Telefonul se misca bine in jocuri si face fata cu brio task-urile mai solicitante.
De prin interfata
Atunci cand setezi telefonul prima data iti recomand sa dezactivezi TOT ce inseamna meniu inteligent, cautare inteligenta si orice alta chestie inteligenta de acolo. Iti incarca meniul aiurea si te vor enerva.
Trecand peste asta, interfata realme este placuta, simplu, intuitiva. Personal ca utilizator de iOS nu pot spune ca este ceva gresit la ea. Mi se pare o abordare corecta, ai toate functiile de care ai nevoie, este super personalizabila si trebuie doar sa te adaptezi dupa ea. Nu pot spune ca mi-a lipsit ceva sau ca voiam ca altceva sa fie diferit. Este tipic Android.
Concluzie si pret
La banii astia sunt telefoane bune. Exceleaza la design si ecran, dar consider ca la camera mai este loc de imbunatatiri. Varianta aceasta, realme 11 Pro, ar putea fi un best buy daca pretul ar fi o idee mai mic sau daca performanta foto ar fi o idee mai buna. In rest, exceleaza la orice capitol.
Costa 1999 lei si la promo intra la 1799 lei.
Lasa un comentariu!