La o zi după ce a lansat aplicația de mobil la care lurează de cel puțin un an, Hidroelectrica a suspendat momentan utilizarea ei.
Practic, deși era ceva de așteptat, ținând cont cât a durat implementarea modificărilor la portalul de clienți, tot rămânem cu un gust amar. Și, din nou, acesta este provocat de statul român și de companiile acestuia.
Se pare că ne îndreptăm spre o nouă amendă, după cea pentru întârzierile de la facturi, pentru că sunt câteva probleme de confidențialitate semnalate de unii dintre utilizatorii care au reușit crearea contului în aplicație. Aceștia s-au plâns că văd datele de faturare și personale ale altor clienți. Pentru ceva similar, pe baza prevederilor GDPR, RESTART ENERGY ONE S.A tocmai a primit o amendă de 25.000 euro!
Alte probleme semnalate de clienți sunt primirea cu întârziere sau deloc a mailurilor cu linkurile de activare.
Ca de obicei, compania s-a scuzat și a dat vina pe numărul mare de utilizatori care au folosit serviciul simultan, chiar de la lansare. De parcă nu era ușor de prevăzut așa ceva…
În rest, rămâne cum am stabilit: Hidroelectrica nu știe să facă bani, deși au realizat profituri record!
Cand ai o gaina care face oua de aur … mai conteaza cate spargi? :)))
Atat adevar… faza asta cu numarul mare de utilizatori e o galusca pt neinitiati, ca poti programa softul sa prelucreze maxim 100 simultani sa zicem si la restul sa le dea mesajul sa mai incerce mai tarziu. Dar… e mai usor sa arunci asa o minciuna care prinde tot timpul.
Tipic romanesc e ca se da direct vina pe utilizator…utiljzatorii e răi si s-a bulucit pe saraca aplicatie…ala care a facut-o jura ca atunci cand o folosea doar el mergea perfect
Inca-l mai citati pe pacaliciul ala de la cotroceni?
in acest cazm a fost pentru a rade de situatie. Dar urmaresc cu atentie si ingrijorare ce scrii 🙂
Eu zic ca păcălici sunt aia care l-au votat.
Sunt ca râia. Am reziliat contractul cu ei în iulie de la apartamentul pe care l-am vândut în ianuarie. Plătit tot la zi, proprietarul nou a preluat contractul, și Hidroelectrica în continuare facturează pe numele meu, deși am atât confirmare scrisă pe e-mail (raspuns dupa o lună jumate) ca am contractul reziliat, cât si telefonică (cel o ora cel puțin de stat în așteptare de fiecare dată când am intrat în contact cu ei).
Tanti habarniste la telefon, care se pierd, care nu știu să folosească un email și care îți oferă informații diferite de fiecare dată când suni.
Ieftini, dar pe timpul și nervii tăi, iar când tragi linie, nu merită absolut deloc ăia 20-30 de lei în minus.
Schimbarea de titular contract nu prea functioneaza la HE. La mine nu era important, am trecut contractul pe numele fratelui meu in ianuarie 2023, o simpla formalitate, din motive de plati facturi prin direct debit BCR, au venit facturi tot pe numele meu si in septembrie 2023 l-am trecut din nou pe numele meu.
La call center este inutil sa vorbesti cu „acele tanti habarniste”, prin email nu raspund intr-un termen rezonabil, daca raspund vreodata.
Ce scrie acum in POSF-ANRE despre contract ? Activ sau incetat ?
Reclamatia la ANRE ar putea rezolva situatia.