Pe fondul arestării lui Pavel Durov și a presiunilor constante venite din partea autorităților din mai multe țări, platforma a cedat și a acceptat să divulge adresele IP și numerele de telefon ale utilizatorilor suspectați de comiterea unor infracțiuni. Mai mult, Telegram aduce schimbări majore în ceea ce privește moderarea conținutului. Canalele și grupurile de chat care distribuie conținut ilegal vor eliminate din căutări și nu vor mai fi publice, iar datele administratorilor vor fi puse la dispozița autorităților în baza unor notificări legale valide, a anunțat CEO-ul companiei. Totodată, în ultimele săptămâni, Telegram a crescut numărul moderatorilor umani și a implementat inclusiv un algoritm avansat AI care să filtreze conținutul ilegal.
Pavel Durov, CEO-ul Telegram în vârstă de 39 de ani, a fost reținut luna trecută în Franța, fiind acuzat că nu a pus la dispoziția autorităților datele unor persoane bănuite de pedofilie, trafic de droguri și alte infracțiuni grave. A fost eliberat ulterior pe o cauțiune de 5.5 milioane de dolari, însă consideră în continuare că reținerea sa a fost abuzivă. Recunoaște, însă, că Telegram nu este o platformă perfectă, având numeroase probleme care facilitează activitatea unor persoane rău intenționate. Cu toate acestea, Durov este de părere că Telegram aduce și foarte multe beneficii, mai ales pentru persoanele care trăiesc în regimuri autoritare, încurajând respectarea drepturilor omului și libera exprimare. CEO-ul a adoptat până acum o atitudine neutră față de marile puteri, fiind criticat atât de Rusia, cât și de Statele Unite, iar în prezent beneficiază de cetățenia mai multor state: Rusia, Franța, Emiratele Arabe Unite și St. Kitts and Nevis. Din 2017, compania își are sediul în Dubai, Emiratele Arabe Unite, această fiind singura țară care a acceptat neutralitatea Telegram, a menționat Durov într-un interviu în urmă cu câteva luni.
Sursa: Reuters
Lasa un comentariu!