Tot ce trebuie să știți despre: diferențele dintre tipurile de dezinformare

Într-o lume hiperconectată, în care informațiile circulă cu o viteză amețitoare, dezinformarea a devenit una dintre cele mai mari provocări ale secolului XXI.

De la rețelele sociale la campaniile politice, dezinformarea modelează percepții, influențează decizii și, uneori, destabilizează societăți. Contextul actual, marcat de interferențe externe, cum ar fi cele atribuite Rusiei în alegerile din SUA și Europa, sau de răspândirea știrilor false pe platforme precum X, TikTok sau Telegram, face ca înțelegerea tipurilor de dezinformare să fie esențială.

În România, dezinformarea a fost vizibilă în contexte precum protestele anti-vaccinare sau narativele legate de războiul din Ucraina. Acest articol explorează cele trei tipuri principale de dezinformare – misinformation, disinformation și malinformation – și oferă o analiză detaliată a modului în care acestea funcționează, cu exemple relevante și sfaturi practice pentru a le combate.

Contextul actual: Dezinformarea în era digitală

Dezinformarea nu este un fenomen nou, dar amploarea sa a crescut exponențial odată cu apariția internetului și a rețelelor sociale. Platformele precum X, Facebook sau TikTok permit oricui să publice conținut fără filtre editoriale stricte, ceea ce facilitează răspândirea informațiilor false. În ultimii ani, Rusia a fost acuzată de orchestrarea unor campanii de dezinformare în alegerile din SUA (ex. alegerile prezidențiale din 2016, cu implicarea grupului Internet Research Agency) și Europa (ex. referendumul Brexit sau alegerile din Franța din 2017). Aceste campanii au folosit conturi false, bots și conținut viral pentru a amplifica diviziuni sociale și a influența opinia publică.

În România, dezinformarea a fost evidentă în timpul pandemiei de COVID-19, când teorii ale conspirației despre vaccinuri au fost propagate pe rețele sociale și în grupuri de Telegram. De asemenea, războiul din Ucraina a generat un val de narative false, cum ar fi afirmații că refugiații ucraineni primesc privilegii nejustificate sau că România ar fi direct implicată militar. Aceste exemple subliniază necesitatea de a înțelege nuanțele dezinformării pentru a o identifica și combate eficient.

Tipurile de dezinformare: Misinformation, Disinformation și Malinformation

În literatura de specialitate, dezinformarea este clasificată în trei categorii distincte, fiecare cu caracteristici și intenții specifice. Deși în limbajul curent toate sunt denumite „dezinformare”, diferențele dintre ele sunt cruciale pentru a înțelege impactul și metodele de contracarare.

1. Misinformation: Eroare neintenționată

Misinformation reprezintă informații false care sunt distribuite fără intenția de a provoca rău. Aceste erori apar adesea din lipsa documentării, neînțelegerea contextului sau neglijență. De exemplu, o persoană care distribuie un articol despre un tratament „miraculos” pentru COVID-19, bazat pe date depășite sau neverificate, contribuie la misinformation. Intenția nu este de a înșela, ci de a informa, însă lipsa verificării duce la consecințe negative.

În România, în 2020, au circulat pe WhatsApp și Facebook mesaje care susțineau că ceaiul de ghimbir previne infectarea cu SARS-CoV-2. Aceste mesaje, deși bine intenționate, nu aveau nicio bază științifică și au creat confuzie în rândul publicului.

Misinformation poate fi detectată prin verificarea sursei și a istoricului emitentului. Dacă nu există un model repetitiv de publicare a informațiilor false, este probabil o greșeală izolată. De exemplu, o postare eronată pe X despre o lege nouă poate fi corectată rapid dacă autorul recunoaște greșeala.

2. Disinformation: Minciuni deliberate

Disinformation implică crearea și distribuirea intenționată de informații false cu scopul de a provoca prejudicii unei persoane, organizații sau țări. Este o tactică strategică, folosită adesea în propaganda politică, campanii de defăimare sau războaie informaționale. Disinformation este „arma” preferată în conflictele geopolitice, cum ar fi cele atribuite Rusiei în alegerile din SUA, unde conturi false au răspândit știri fabricate pentru a polariza electoratul.

În timpul alegerilor prezidențiale din SUA din 2016, au fost distribuite articole false care susțineau că unul dintre candidați este implicat în activități ilegale grave. Aceste articole, create de entități legate de Rusia, au fost amplificate prin reclame plătite pe Facebook. În România, un exemplu similar ar fi campaniile de dezinformare din 2019, când au circulat zvonuri false despre fraudarea alegerilor europarlamentare, menite să discrediteze procesul electoral.

Disinformation necesită cercetare pentru a verifica sursa și intenția. Adesea, conținutul este distribuit de conturi noi, fără istoric, sau de platforme obscure. Verificarea faptelor prin surse independente (ex. Reuters, BBC) este esențială. De exemplu, dacă o postare pe X susține că o companie produce „telefoane defecte”, dar singura sursă este un blog anonim, este probabil disinformation.

3. Malinformation: Adevăr distorsionat

Malinformation este cel mai perfid tip de dezinformare, deoarece se bazează pe elemente reale, dar scoase din context, pentru a provoca rău. Scopul este de a manipula emoțiile publicului, adesea prin apel la ură, frică sau indignare. Malinformation este frecvent utilizată în campaniile de defăimare sau pentru a incita la violență.

În Europa, imagini reale cu refugiați au fost folosite în campanii anti-imigrație, fără a menționa contextul umanitar, pentru a alimenta xenofobia. În România, în 2022, fotografii cu refugiați ucraineni stând la cozi pentru ajutoare au fost distribuite cu titluri false, sugerând că „îngheață în frig din vina autorităților române”. Aceste postări, deși bazate pe imagini reale, au distorsionat adevărul pentru a crea tensiuni sociale.

Malinformation este greu de detectat, deoarece conține elemente de adevăr. Cheia este verificarea contextului: cine a distribuit informația, ce detalii lipsesc și ce emoții încearcă să provoace? De exemplu, o postare pe X care folosește o fotografie reală, dar cu un titlu manipulator, ar trebui verificată prin surse primare (ex. agenții de presă, rapoarte oficiale).

Dezinformarea în practică: Studii de caz

Ca să fie mai simplu și concis, vă las mai jos câteva exemple clare. Bineînțeles că pot fi mai multe identificate în jur, dar am ales cele mai reprezentative pentru mine azi.

Cazul Theranos: Disinformation prin PR

Elizabeth Holmes, fondatoarea Theranos, a construit o poveste falsă despre un dispozitiv medical revoluționar care nu exista. Prin campanii de PR agresive, Holmes a fost prezentată în mass-media ca un „geniu al tehnologiei”, atrăgând investiții de sute de milioane de dolari. Aceasta este un exemplu clasic de disinformation: informații false, distribuite intenționat pentru a manipula investitorii și publicul.

Interferența Rusiei în alegeri

Campaniile rusești de dezinformare din alegerile din SUA și Europa folosesc toate cele trei tipuri de dezinformare. Misinformation apare atunci când utilizatori bine intenționați redistribuie știri false fără să le verifice. Disinformation include articole fabricate, cum ar fi cele care susțin conspirații politice. Malinformation este utilizată prin postări care scot din context declarații ale politicienilor pentru a crea scandal.

România: Dezinformarea în pandemie și război

În timpul pandemiei, misinformation a fost răspândită de persoane care credeau sincer în remedii neștiințifice. Disinformation a venit din surse care promovau teorii ale conspirației pentru a submina încrederea în autorități. Malinformation a fost vizibilă în clipuri scoase din context, cum ar fi filmări cu spitale aglomerate, folosite pentru a susține că „sistemul medical a colapsat”.

Mai ales în aceste zile este extrem de important să combatem acest tip de dezinformare. Gabriel v-a explicat acum câțiva ani cum putem identifica știrile false.

1. Verifică sursele: Urmează regula de aur a jurnalismului: confirmă orice informație din cel puțin trei surse independente și de încredere (ex. Agerpres, Reuters, Digi24).

2. Analizează contextul: Întreabă-te: Ce lipsește din această poveste? Ce emoții încearcă să provoace?

3. Folosește platforme de fact-checking: Site-uri precum Snopes, FactCheck.org sau, în România, Factual.ro, te pot ajuta să verifici rapid informațiile.

4. Dezvoltă gândirea critică: Nu accepta informațiile la prima vedere. Compară sursele și evaluează dacă acestea au un interes ascuns.

5. Educă-te și educă-i pe alții: Învață să recunoști tiparele dezinformării și împărtășește cunoștințele cu cei din jur.

6. Raportează conținutul fals: Pe platforme precum X sau Facebook, raportează postările care conțin dezinformare pentru a limita răspândirea lor.

În loc de concluzie

Dezinformarea, fie că vorbim de misinformation, disinformation sau malinformation, este o provocare complexă care necesită vigilență și educație. Într-o eră în care Rusia și alte entități folosesc informația ca armă în alegeri, iar rețelele sociale amplifică știrile false, responsabilitatea de a filtra informațiile ne revine nouă, consumatorilor. Fie că e vorba de o postare pe X despre refugiați, un articol despre un politician sau un mesaj viral pe WhatsApp, regula de aur rămâne: măsoară de trei ori înainte să tai. Prin verificarea surselor, analiza contextului și promovarea gândirii critice, putem reduce impactul dezinformării și construi o societate mai informată.

PS: Am scris un articol mai scurt, pe această temă acum doi ani, dar văd în jur că este nevoie de reamintire și de explicații suplimentare, mai ales săptămâna asta…