Site icon Arena IT

Update-ul la Android 12 creează probleme serioase pe Samsung Galaxy F Fold 3 și Z Flip 3

Update-ul la Android 12 creează probleme serioase pe Samsung Galaxy F Fold 3 și Z Flip 3

Dacă aveți Galaxy Z Fold 3 sau Z Flip 3 ați face bine să amânați actualizarea la Android 12. Samsung pare că s-a grăbit cu update-ul și acum foarte mulți utilizatori întâmpină probleme. Pe forumul de discuții Samsung și pe rețelele de socializare sunt deja sute de reclamații legate de stabilitatea noii versiuni. Mulți s-au ales cu soft brick după aplicarea update-ului, în timp ce alții se plâng de flicker la ecran, performanță degradată și cameră foto nefuncțională. Samsung nu a emis încă un comunicat pe această temă, însă e posibil ca actualizarea să fie retrasă în scurt timp. Dacă ați făcut deja update și întâmpinați probleme nu aveți de ales decât să așteptați un hotfix. Samsung nu oferă posibilitatea de downgrade pe cale oficială, însă dacă vreți neapărat puteți reveni la vechea versiune cu Odin și firmware descărcat din alte surse.

Eu am făcut upgrade la Android 12 pe Samsung Galaxy S21 Ultra în urmă cu câteva săptămâni și n-am întâmpinat nicio problemă, însă nici mari schimbări n-am observat. Software-ul e aproape la fel ca înainte și nu există îmbunătățiri notabile.

Via Wccftech

Exit mobile version