Western Digital, care deține de ceva timp și brand-ul Sandisk, a dezvăluit, în cadrul unei conferințe dedicate soluțiilor de stocare flash, primele carduri Sandisk microSDUC UHS-I cu capacitate de până la 4 TB și SDUC UHS-I SD de până la 8 TB. Acestea asigură viteze de transfer de până la 100 MB/s și sunt ideale pentru smartphone-uri, console handheld, drone, camere foto și video de înaltă rezoluție și chiar și laptopuri, susține Western Digital. Totodată, producătorul a prezentat și primul SSD extern consumer cu capacitate de 16 TB, însă momentan doar într-un format proof-of-concept, produsul nefiind încă pregătit pentru lansarea comercială.
De asemenea, Western Digital evoluează și pe segmentul mediilor de stocare destinate sistemelor desktop și serverelor, prezentând numeroase soluții de stocare: SSD-uri PCIe 5.0 NVMe cu noile NAND-uri de înaltă performanță BiCS8, un SSD cu NAND QLC și capacitate de 128 TB pentru datacentere și HDD-uri bazate pe tehnologia ePMR SMR cu capacitate de până la 32 TB.
Via Techspot
Lasa un comentariu!