Pe 1 mai 2009 saga X-Men primeste un nou episod: X-Men Origins Wolverine. Iar fanii acestui univers vor fi de doua ori mai fericiti, pentru ca simultan va fi lansat atat noul film cat si jocul omonim. Si acest joc de actiune va fi disponibil atat pe PC, cat si pe Xbox 360, PS3, PS2, PSP, Wii si Nintendo DS.
Si dupa cum probabil nici nu mai trebuie sa va spun, jucam din pielea celebrului personaj Wolverine, interpretat si aici tot de Hugh Jackman. Povestea este cea din film, cu unele mici plusuri si minusuri. Si pentru a creste realismul jocului, alaturi de Hugh Jackman personajele sunt interpretate de Liev Schreiber (Sabretooth, caracter care seamana mai mult cu actorul decat cu personajul din primul film), Will I Am si altii.
Puterea de regenerare a eroului a fost foarte bine capturata de creatorii jocului, ranile fiind facute in mod progresiv, in functie de cat de puternic a fost atacul, si vindecandu-se in timp real sub ochii nostri. Iar grafica arata foarte bine, si nu are elemente de benzi desenate, gratie ultimului motor de Unreal.
Din pacate programatorii de la studiourile Raven Software nu s-au deranjat sa anunte cerintele de sistem ale acestui joc inainte de lansare. Probabil acestea vor iesi la iveala dupa ce doritorii vor cumpara primele copii si le vor gasi in fisierul Read Me.
Neoficial, PC-ul ar trebui sa aiba un procesor la 3 GHz, cu 1 GB de RAN, 8 GB pe HDD, si placa video de la GeForce 7800GT sau Radeon X1800 cu 256 MB memorie in sus. Iar demo nu exista, asa ca va oferim un trailer pentru a descoperi acest joc.