Galaxy S10e este cel mai mic si mai ieftin dintre cei trei muschetari prezentati de Samsung anul acesta la Barcelona si este posibil sa fie telefonul care se va bucura de cea mai mare atentie, fiind pana acum pe gustul unor influencers tech de pe YouTube destul de cunoscuti. L-am folosit si eu timp de 2 saptamani ca sa va pot povesti despre el si sa ma decid daca acesta e un posibil inlocuitor si al telefonului personal, S8-ul.
Cuprins Review
- Design si constructie
- Ce gasim in cutie
- Software si performante
- Ecran si difuzor
- Camera foto si video
- Baterie
- Puncte pro/contra, pret,rating si concluzii
Design si constructie
De la Galaxy S6 incoace, Samsung a renuntat sa mai foloseasca materiale indoielnice in constructia telefoanelor sale. Astfel S10e, este realizat din sticla si o rama de aluminiu. Telefonul arata si se simte premium ca un flagship respectabil, dar sticla antrage amprentele fara sa stea pe ganduri. La fel ca fratii mai mari, beneficiaza de certificat IP68 – rezistenta la apa si praf. Odata cu lansarea generatiei a 10-a din seria S, putem spune linistiti ca Samsung a evitat telefoanele cu notch si au introdus o noua moda. Astfel camera de selfie a fost integrata intr-un hole-punch, sau pe romaneste gaura in ecran (suna cam urat, zic eu). Difuzorul pentru convorbiri a fost integrat intr-o rama foarte subtire, iar ecranul este drept ( multumesc Samsung!!), fara nici un fel de curburi. Pe partea din spate avem modulul camerelor foto, care este putin iesit in relief si atat. Senzorul de amprenta nu se afla nici integrat in ecran si nici pe spate, ci in partea dreapta pe lateral, integrat in butonul de deblocare. Pe partea stanga avem butonul pentru volum si butonul pentru Bixby, care din fericire poate fi reconfigurat. In partea de sus se gaseste sertarul pentru cartela, precum si pentru card micro SD. In partea de jos avem inca portul pentru jack de 3.5mm, portul USB Type-C pentru incarcare si difuzorul principal. Motivul pentru care l-am numit piticul urias cred ca e destul de evident: este foarte usor de folosit cu o singura mana (este mai mic decat S8, vedeti pozele), dar are un ecran cu o diagonala de 5.8inch. Acum 5 ani aveam un ecran de 5.7inch pe un monstru precum Note4! Singurul lucru pe care il pot reprosa la design si constructie este pozitia butonului de deblocare, l-as fi pus cu o idee mai jos decat este.
Ce gasim in cutie
Am sesizat de la inceput ca Samsung a schimbat plasticul din care este facut incarcatorul de perete si cablul USB comparativ cu cele de la S8. Pe langa cele doua, in pachet gasim cheita pentru sertarul cartelei, castile AKG, adaptor microUSB la USB tip C si cartile pe care probabil nimeni nu le deschide.
Software si performante
Interfata celor de la Samsung a fost mereu criticata drept fiind plina de bloatware, iar in anii recenti s-au sesizat in privinta asta. Odata cu seria S10 au reimprospatat (din nou) interfata si au redenumit-o in One UI. Aceasta ruleaza peste cea mai noua versiune de Android 9.0 si marcheaza un nou pas in directia buna pentru Samsung. Scopul intregii interfete este sa iti poti utiliza telefonul, indiferent de marime cu o singura mana. Bineinteles cand vorbim despre S10e, nu am avut absolut nici o problema in acest aspect. Aceiasi interfata impreuna cu Android 9 a venit si pe S8, iar singura diferenta notabila intre S10e si S8 este lipsa aplicatiei Digital Wellbeing, altceva nu am sesizat sa fie diferit. Software-ul iti permite intr-o oarecare masura sa reconfigurezi butonul de Bixby in felul urmator: poti seta ca mirificul asistent virtual Bixby sa fie activat la o apasare a butonului sau la doua. In functie de ce optiune ai ales pentru a deschide Bixby, a doua o poti folosi pentru a lansa alta aplicatie din telefon pe care o folosesti frecvent. A primit si dark mode.
Pe partea de software am 2 puncte sa ii reprosez: as fi vrut ca Bixby sa poata fi oprit de tot, iar iconitele sa nu arate asa de copilaresti. Le-am inlocuit dupa o zi cu unele asemanatoare cu cele de pe Pixel. Probabil Samsung pastreaza aceste iconite si culorile vibrante pentru a scoate in evidenta calitatea ecranului AMOLED.
Varianta de S10e produsa pentru Europa foloseste procesorul Exynos 9820 fabricat pe o tehnologie de 8nm. Este acelasi procesor octa-core folosit de S10 si S10+ : 2×2.73 GHz Mongoose M4 cu 2×2.31 GHz Cortex-A75 si 4×1.95 GHz Cortex-A55. Pentru ca ramii sa nu fie o problema, avem 6GB Ram si 128GB pentru stocare. Daca nu va sunt suficienti, puteti opta pentru versiunea cu 8GB RAM si 256 GB stocare. Rezultatele testelor sintetice din Geekbench le gasiti aici, iar Antutu mai jos:
De luat in considerare este faptul ca in Europa varianta cu Snapdragon 855 ajunge mai greu (o gasiti la Quickmobile), iar cea cu Exynos este in general mai slaba.
Ecran si difuzor
Ani la rand Samsung a fost liderul cand a venit vorba de ecrane si aparent trend-ul nu s-a schimbat inca. Ecranul de 5.8 inch de tip Dynamic AMOLED are o rezolutie de 1080×2080 cu o densitate e pixelilor de 438, mult mai mare ca a competitorului direct – iPhone Xr (326). Avem Always-on-Display si certificat HDR10+. Este exact cum te-ai astepta: luminos, cu culori vii iar negrul este negru. Ce mai ramane de vazut este cum urmarim continut pe acest ecran gaurit – nimic deranjant, acopera mult mai putin din ecran decat un notch si dupa 5 minute uiti ca exista.
Avem parte de tratament stereo pentru redat continut multimedia, iar sunetul produs este placut urechii, curat si puternic. Difuzorul principal este cel la baza telefonului, iar cel secundar este cel pentru convorbiri. Cu sonorul dat la maxim, notificarile si soneria sunt parca exagerat de puternice si iti e practic imposibil sa le ignori (chiar daca cineva face gauri cu bormasina la 1 metru de tine).
Camera foto si video
Daca pozele saturate cu o tenta putin ireala sunt cele pe care le preferi, cu siguranta camerele foto de pe telefoanele Samsung ti-au facut cu ochiul. Asta si faptul ca sunt camere volatile de genul point and shoot, fara a fi necesari alti pasi. Din punctul meu de vedere, Samsung a avut cativa ani buni cand erau singurii care tineau pieptul celor de la Apple la calitatea fotografiilor. De cateva generatii incoace in schimb, concurenta a facut pasi importanti in timp ce Samsung desi a creat sistemul revolutionar cu apertura variabila, a pierdut din teren. In cazul lui Galaxy S10e, avem o camera principala alcatuita din 2 senzori. Senzorul de 12MP prezent atat pe S9, S9+, Note 9, cat si pe fratii S10 mai mari este folosit si de S10e. Acesta beneficiaza de PDAF, tehnologia dual pixel si bineinteles, apertura variabila 1.5-2.4. Desi senzorul este acelasi, partea de procesare a fost rafinata si este ajutata de inteligenta artificiala. Noutatea o reprezinta senzorul secundar de 16MP ultrawide fara autofocus. Pentru selfie avem un senzor de 10mp cu autofocus si PDAF, care la randul sau are un mod wide.
Trebuie sa va marturisesc ca odata ce am folosit Pixel 3, nu am mai fost impresionat de nimic, iar la ora actuala concurentii directi al lui S10e sunt Pixel 3 si iPhone XR. Fara sa va mint, din acestea 3, Pixel are cea mai buna camera atat pe fata cat si pe spate, dar unde primesc S10e si XR punte bonus este la camera ultrawide, care nu este pe Pixel 3.
Pozele in lumina buna vorbesc de la sine si sunt bune, problema este ca modul Night de la Samsung nu reuseste sa se apropie de cel de pe Pixel 3 sau Mate20Pro. Daca sunteti pasionati de poze in lumina slaba, veti si destul de dezamagiti de ce ofera S10e. Avem per total o camera potenta dar care nu impresioneaza la nici un capitol. Producatorii de telefoane ne cred niste copii: avem tot felul de filtre pentru poze care probabil se vor folosi la 1 din 100 de poze si apoi vor fi complet uitate. Eu personal prefer o camera fara briz-briz-uri dar de o calitate superioara pentru ca am Instagram,Snapseed sau mai stiu eu ce alt tool pentru a-mi modifica poza dupa bunul plac.
- Poze normale – mi se pare ca Samsung a mai renuntat la saturarea agresiva:
- Poze in lumina slaba:
- Poza normala vs ultrawide -efectul fisheye este vizibil in pozele ultrawide:
- Selfie:
- Selfie normal vs. wide
- portret – nu reuseste sa delimiteze mereu suiectul:
S10e poate filma pana la 4k@60fps si permite filmare ultrawide. Toate video-urile mi se par detaliate si de o calitate foarte buna. Stabilizatorul functioneaza bine.
Baterie
Bateria de pe S10e are o capacitate de 3100mAh si nu m-a tinut niciodata de dimineata cand am plecat de acasa, indiferent ca am plecat la 7 sau la 8:30, pana seara la 22:00. Aici am fost usor dezamagit si o autonomie mai ridicata ar fi fost apreciata cu siguranta. Un alt aspect dezamagitor este tehnologia de incarcare rapida folosita de Samsung, care a ramas mult in urma, mai exact la nivelul lui Galaxy S5 (2014). Am primit in schimb incarcare wireless rapida si nou pe seria S10 – Wireless PoweShare. Tehnologie similara au implementat si cei de la Huawei pe Mate20Pro si personal nu prea ii vad rostul. Poti incarca alt telefon sau orice alt device care permite incarcare wireless doar apropiindu-l de spatele lui S10e. Avand in vedere ca bateria lui S10e nu tine grozav, nu vad de ce as folosi-o. Probabil intr-o situatie critica te poate ajuta sau daca folosesti castile Galaxy Buds.
Puncte pro/contra, pret, rating si concluzii
PRO
- compact si foarte usor de utilizat cu o singura mana
- specificatii de flagship la fel ca S10 si S10+
- jack de 3.5mm, slot card SD
- certificat IP68 (rezitenta apa+praf)
- camera ultrawide
- ecran drept
- difuzoare puternice
- 4k@60fps
- vine cu folie pre-aplicata pe ecran garantata 3 luni
- interfata a devenit chiar aerisita
CONTRA
- Bixby
- autonomia bateriei cam la limita pentru o zi
- poze slabe in lumina insuficienta
- senzorul de amprenta/butonul de deblocare pozitionat putin cam sus
- incarcarea rapida este lenta
- putea fi putin mai „eftin”
- LED-ul pentru notificari a disparut, dar avem Always on Display
- bumper-ul camerei foto putea fi „impins” in interiorul telefonului pentru a fi plat precum s8/s9 pe spate sau bateria de o capacitate mai mare pentru a justifica 2mm in plus la grosime.
P.S.
Doar ca observatie strict personala: S10e nu va fi telefonul care va inlocui S8 pentru ca m-am decis ca am nevoie de un ecran mai mare si o autonomie mai buna.
Summary
S10e este telefonul pe care trebuie sa il aiba in vedere oricine cauta un smartphone compact cu performante de top. Ce trebuie avut in vedere este pretul, durata de viata a bateriei si pozele facute in lumina slaba. Il gasiti la 3500RON la eMAG.
Jval a zis
Prietene, daca nu-ti place bixby poti pur si simplu sa il dezactivezi si sa remapezi butonul ala cu orice aplicatie doresti, nu vad de ce atat „heitareala” pe tema asta doar pt ca e la moda.
Bine ca ai observat ca nu are senzorul de „heart rate” prezent pe fratii mai mari(sunt sarcastic daca nu te-ai prins) – puteai sa adaugi asta la contra, dar tu erai ocupat cu bixby.
La fel de bine puteai sa vorbesti un pic de senzorul de ambiet care iti regleza automat luminozitatea display-ului, eu din ce am observat este in ecran sau foloiseste soft inca nu mi-am dat seama cum regleaza lumina
Alex Voinica a zis
Prietene, iti multumesc pentru comentariu. Voi tine cont pe viitor. Cat despre Bixby: nu-mi pasa de moda, mi se pare inutil si o voi spune ori de cate ori e necesar pana cand vor exista argumente puternice care sa ii dovedeasca utilitatea. Cat despre posibilitatea de a remapa butonul am precizat. Se vede si in poze.
Senzorul de heartrate mi-a scapat intr-adevar. Cat despre adaptive birghtness, pare feature din software, ea exista si pe S8.Senzorul doar memoreaza niste parametrii in functie de cum iti setezi tu brightness-ul in diferite conditii ( soare => brightness mare, intuneric brightness mic ) si apoi de fiecare data cand folosesti telefonul in functie de valorile citite de senzor iti va modifica automat luminozitatea, nu va mai trebui sa o faci tu manual.
Acum ma scuzi, sunt ocupat sa critic Bixby-ul in continuare.
Jval a zis
Super, multumesc pentru explicatii!
Citisem pe un site ca samsung lucreraza la un update pentru notificari, sa faca un glow similar cu cel pe care il face cand schimbi intre camera de pe spate si cea frontala.
Nu am vrut sa para atat de rautacios comentrariul meu, doar ca nu inteleg de ce nu ii da lumea o sansa lui bixby, mai ales acum ca poti mapa acel buton, poti alege al asistent.
Eu chiar sper ca in viitorul apropiat sa primim bixby in limba romana.
No hard feelings!
Alex Voinica a zis
🙂
Legat de glow ar fi fost foarte cool sa foloseasca pentru notificari lumina aceea din jurul camerei care e folosita pt deblocare faciala.
Vedem, daca nu o fac ei, sigur o fac cei de la xda-developers.
varucu a zis
Cred ca ti-am zis si atunci cand erai nehotarat ca asta poate fi urmatorul telefon. Eu cred ca Samsung va renunta la Bixby pentru ca nu este folosit si pe buna dreptate, nu am auzit pe nimeni sa-l laude.
Alex Voinica a zis
Probabil au ingropat deja prea multi bani in Bixby incat sa-l lase sa se duca, ei tot spera ca va ajunge celebru la un punct desi totul este impotriva lor. As fi preferat sa isi canalizeze fortele pe incarcarea rapida si un Night mode competitiv. Acolo au ramas de-a dreptul in urma.
Stelian a zis
Ce merită să cumpar? S10 simplu, s10+ sau huawei p30 pro(la 4000 lei).. acum am HTC u11.
Alex Voinica a zis
Nimeni nu-ti poate raspunde la intrebarea asta pentru ca nu ai oferit nici un detaliu despre ce te intereseaza la un telefon mobil. Eu strict personal nu voi cumpara Huawei niciodata, chit ca au cea mai „buna” camera si asta este foarte important pentru mine. Nu ma pot obisnui cu interfata lor, e prea scump – fac si ei telefoane mai de doamne ajuta de 3 ani de zile si au urcat la preturi ca niste nesimtiti. Mint cel mai mult si practic 50% din banii care ii dai pe telefon ii dai pentru reclamele in care joaca Gal Gadot sau mai stiu eu cine. Eu nu vreau sa incurajez asemenea business. Plus problemele lor cu spionajul.
varucu a zis
Intreaba si tu un influencer ca sigur iti va raspunde 😉
Alex Voinica a zis
@varucu hahahaha made my day! 🙂
Carp Gheorghita a zis
Raport calitate pret foarte bun. Ce ma omoara la tel astea ca nu fac si eu o baterie de durata. Macar cu s10+ au mai recuperat si poti incarca wirreles.
glm a zis
P.S.-ul tau incheie foarte bine review-ul. Ecran mai mare si o autonomie sporita isi doreste orice user intensiv de smartphone.
Tudor Ioan Honceriu a zis
Interesant articol. Cred ca voi face o noua investitie pe viitor 😀