De curând, am făcut pasul către mașinile hibride și, după aproape o lună de utilizare a noului nostru Toyota Corolla TS GR Sport 2.0 Hybrid, pot spune că am început să apreciez cu adevărat această tehnologie. După aproximativ 2.000 de kilometri parcurși, sunt pregătit să vă ofer câteva impresii despre cum se comportă această mașină.
Hybridele nu mai sunt o noutate. Toyota a lansat primul model hybrid, Prius, încă din 1997, în aceeași perioadă în care Volkswagen lansa Golf 4. După mai bine de două decenii de inovare, tehnologia hibridă a evoluat semnificativ și este acum implementată și de alți mari producători auto. Cu toate acestea, în opinia mea, Toyota rămâne alegerea numărul unu dacă îți dorești o mașină hibridă.
Diferențele între tipurile de hybrizi
Atunci când discutăm despre motorizări hybride, este important să facem o distincție clară între mild hybrid și full hybrid. Mașinile hibride adevărate sunt cele care îți permit să rulezi exclusiv în modul electric. În această categorie intră și mașinile plug-in hybrid, care necesită alimentare de la priză.
Mild hybrid reprezintă cea mai slabă formă de hibridizare și, din punctul meu de vedere, este cea mai puțin utilă, cu excepția unor avantaje fiscale. În realitate, nu poți rula deloc pe electric. Energia este stocată într-o baterie foarte mică și este utilizată pentru a oferi un mic impuls de putere atunci când accelerezi, mergi cu spatele sau pleci de pe loc, însă întotdeauna în combinație cu motorul termic. Practic, motorul termic este asistat electric, dar nu permite rularea exclusiv electrică.
Din punctul meu de vedere, tehnologia mild hybrid nu este o alegere rațională dacă îți dorești să economisești combustibil. În schimb, te poate ajuta să scapi de anumite taxe, mai ales dacă locuiești în vestul Europei.
Sistemele full hybrid și plug-in hybrid sunt similare până la un punct. Diferența principală constă în bateria mai mare a unui plug-in hybrid, care îți permite să rulezi în modul full electric pe distanțe mai mari, de 50-60 km. Această baterie nu poate fi încărcată complet doar prin regenerarea energiei, așa că este necesară încărcarea de la o stație electrică. Avantajul unui plug-in hybrid este că poți rula pe distanțe considerabile în modul electric, iar dacă rămâi fără baterie, vei continua drumul pe motorul termic (benzină). Dacă alegi să nu o încarci, mașina va funcționa ca un full hybrid, folosind energia din baterie pentru a rula pe electric doar la viteze mici în oraș (de obicei până la 60 km/h), la plecările de pe loc sau la mersul cu spatele.
Mașinile cu tehnologie full hybrid (deci nu mild hybrid și nici plug-in) sunt cele mai bine vândute și oferă o eficiență foarte ridicată. În cazul meu, Toyota Corolla are o baterie de 1,4 kWh care îmi permite să conduc 80% din timpul petrecut în oraș doar în mod electric.
Bateria se încarcă atunci când frânez, dar și când motorul termic funcționează ca generator. Astfel, în timp ce conduc folosind motorul termic, acesta încarcă și bateria sistemului hibrid.
Am oferit aici doar un rezumat al modului în care funcționează sistemul hibrid. Pentru o explicație mai detaliată, vă recomand să urmăriți videoclipurile lui Vlad pe YouTube.
Experiența mea după o lună cu Toyota Corolla Hybrid
După o lună și aproape 2.000 km parcurși cu această mașină, mi-am dat seama cât de plăcută este experiența de condus. Sunt mai multe avantaje decât dezavantaje și le voi detalia în continuare:
- Liniște – Am realizat cât de des un motor clasic pe benzină sau motorină funcționează inutil. De fiecare dată când pornesc mașina apăsând butonul de START, în mașină este liniște. Motorul electric este cel care pornește, iar până ies din spatele blocului și ajung pe șosea, parcurg aproximativ 50 de metri exclusiv în modul electric. În mașină este liniște totală, inclusiv atunci când mă opresc la semafor. Motorul termic pornește în mers și este aproape imperceptibil atunci când mașina rulează deja la 40-50 km/h. Se aud doar roțile pe șosea, vântul și celelalte mașini din trafic. Este o senzație plăcută să conduci fără zgomot sau să parchezi în liniște. Îmi amintesc cum, acum două luni, a trebuit să plec de acasă la ora 2 noaptea, iar sunetul dieselului părea că ar fi putut trezi tot cartierul. Mai ales atunci când acceleram chiar si usor…
- Putere instantanee – Ești mereu primul care pleacă de la semafor și cu greu poate cineva să te întreacă. Cuplul și puterea sunt disponibile instantaneu. Mașina nu smucește, nu gândește, nu are întârziere la pedală. Apeși și mașina accelerează imediat. Aceasta te ajută enorm atunci când vrei să ieși de pe o stradă secundară sau ești într-o situație critică în trafic. Mereu mă întreb cât de durabil este sistemul de planetare al mașinii, având în vedere că în mod normal acestea cedează destul de repede când primești mult cuplu brusc.
- Economie – Am plasat economia pe locul trei, deoarece există alte lucruri mai importante decât un consum bun. Pentru mine, cele două puncte de mai sus sunt mai relevante. La început, și eu m-am gândit doar la economie, dar după ce conduci mai mult o hibridă, începi să apreciezi și alte aspecte. Totuși, consumul este bun, chiar dacă nu extraordinar. În oraș, consumul este clar mai mic decât al unui diesel sau al unui motor pe benzină simplu. În medie, am un consum de 5,6% în oraș, iar uneori ajung și la 4% pe anumite trasee. La drum lung, cum ar fi un București-Constanța sau București-Brașov, un consum real este de aproximativ 5%. Obții un astfel de consum dacă conduci normal, fără să fii agresiv și respectând limitele de viteză. Poți obține și un consum mai mic dacă conduci foarte calm, dar și unul mai mare, în jur de 6%, dacă te distrezi cu mașina. Deci, la drum lung, consumul este similar cu al unui diesel, însă trebuie să iei în calcul că hybridele au, în general, mai mulți cai putere. De exemplu, mașina mea are 200 CP dintr-un motor de 2.0 și consumă 5% extraurban. Fostul meu Renault cu motor de 1.5 dCi de 110 CP consuma cam tot atât, iar pe Duster același motor consuma 6,5%. Un 2.0 TDI de 150 CP consumă cam tot 5% dacă conduci normal. Dar este o smecherie la consum de care lumea nu tine cont. Sa spunem (ca sa fie mai usor la calcul si ca sa inteleaga toata lumea) ca ai parcurs o distanta de 100km intr-o ora. La final te uiti pe aplicatia masinii si vei observa ca din cei 100km tu ai mers doar 10km pe benzina si 90km ai mers pe electric. Consumul total este de 5%. Dar luati in calcul ca acesti 5% sunt pentru cei 10km parcursi nu pentru cei 100km. Asta inseamna ca in 100km tu ai consum real doar 0.5 litri de benzina pentru cei 10km. La fel se intampla si in oras cand pe o distanta totala de 10.9km, masina a mers 7.4km in mod electric. Din 42 de minute, 34 de minute a mers pe electric. Consumul total a fost de 5l/100km, dar nu pentru cei 10.9km ci doar pentru cei 3.5km parcursi in mod termic.
4.Fiabilitate – Nu mai ai turbină, filtru de particule care se poate înfunda (valabil doar pentru diesel, desi acum si benzinarele vin cu filtru de particule GPF, acesta este inutil, nu se depune nimic in el deci nu va cauza deloc probleme in timp;consider ca nu are), EGR problematic și nici măcar ambreiaj. Cel puțin în cazul Toyota, motorul este clar mai fiabil și cu mai puține probleme în timp. În cazul meu, nici nu mai discutăm despre ambreiaj, deoarece nu există. În locul ambreiajului clasic, motorul termic și motorul electric sunt conectate printr-un sistem planetar de roți dințate, care permite distribuirea variabilă a puterii între cele două motoare, optimizând astfel consumul de combustibil și performanțele. Eu trebuie doar să am grijă să schimb uleiul la timp (pentru motor și cutie), să schimb antigelul (pentru motorul termic și pentru sistemul de răcire al bateriei și al motorului electric) și să alimentez cu benzină. Desigur, bateria se va degrada în timp, la fel ca la un telefon mobil, însă aceasta poate fi schimbată în întregime sau doar elementele din ea, iar costurile nu sunt atât de mari precum se crede. Oricum, problemele cu bateria apar de obicei abia după aproximativ 300.000 km.
5.Eficientă – O mașină hibridă te face să fii mai eficient și mai economic fără să îți dai seama. Pe măsură ce înțelegi cum să o conduci, îți dorești să obții consumuri din ce în ce mai mici. Realizezi cât de ineficient este un motor clasic și începi să te gândești la electrificare. Îți va plăcea senzația de a conduce în modul electric, îți va plăcea cuplul instantaneu și vei aprecia consumurile mici chiar și atunci când conduci mai sportiv. Experiența la volan este complet diferită și foarte plăcută, chiar și pentru un șofer experimentat. Tatăl meu, care se apropie de 60 de ani, s-a îndrăgostit de modul în care se conduce această mașină și a înțeles evoluția tehnologică. Deși nu înțelege pe deplin cum funcționează sistemul hibrid (studiază alături de mine pentru a înțelege mai bine), îi place cum se conduce și ce senzații oferă un astfel de motor.
Voi continua să public articole de acest gen în viitor și lucrez deja la un review detaliat pentru Corolla în care voi prezenta atât punctele forte, cât și pe cele mai puțin favorabile. Dacă vă gândiți să achiziționați o mașină nouă cu un buget de aproximativ 30.000 de euro, consider că nu mai există un motiv solid pentru a opta pentru un motor diesel. În schimb, o motorizare full hybrid sau plug-in hybrid ar fi o alegere mult mai rațională. În opinia mea, motorizările clasice își pierd relevanța pe mașinile scumpe sau relativ scumpe. De asemenea, nu văd niciun motiv pentru care ați alege un motor de 1.0 sau 1.2 cu trei cilindri în detrimentul unui adevărat hibrid, mai ales daca ele costa la fel.
Daniel Bis a zis
Eu incerc sa sar direct de la o benzinara la o electrica, dar se pare ca nu prea reusesc.
In primavara dosarul la Rabla Plus mi-a fost respins pe un motiv birocratic (o datorie de vreo 100 de lei, dar care fusese platita), caci in realitate acesta nu exista.
Acum am depus din nou si astept aprobarea, dar Tesla Model 3 s-a scumpit cu vreo 1500 Euro din cauza cresterii taxelor de import la masinile din China, iar Ioniq 6 nu exista pe stoc, iar pe comanda dureaza prea mult ca sa se incadreze pe programul Rabla Plus.
Am impresia ca Hyundai (si alti producatori clasici) nu prea doreste sa produca/vanda masini electrice.
Si asta pentru ca multi producatori pierd bani la fiecare masina vanduta pentru ca nu au un volum suficient de mare ca sa acopere costurile si nici o eficienta de productie prea mare.
Practic se invart in jurul cozii: nu incearca sa produca cat mai mult pentru ca pierd bani la fiecare masina vanduta, dar in acelasi timp daca nu produc mult nu au cum sa scada costurile de productie.
Nu pot vinde masini electrice cu profit (nici macar la cost de productie) pentru ca nu ar mai vinde nimic si se complac doar cu imaginea ca produc/vand masini electrice (cat mai putin posibil).
Nu stiu ce asteapta pentru ca directia este clara spre electrificare (obligat/fortat de directivele europene).
In loc sa investeasca masiv in cercetare si productie/fabrici … stau in expectativa si se multumesc cu pasi mici si … marunti
Gabriel a zis
Eu nu cred ca ne vom electrifica complet. Parerea mea este ca vom avea de ales intre toate tipurile de motorizari, dupa necesitati. Dar exclusiv electric nu cred ca se va intampla vreodata. Este imposibil.
Darius a zis
Urmareste stocul de masini la Tesla pt ca sunt sanse mari sa o iei cu o reducere mai mare de 1500 euro. Doar rogi consultantul sa iti schimbe comanda, daca ai deja.
Radu a zis
Nici eu nu cred ca Europa va fi complet electrica prea curand. Si nu pentru ca nu se pot produce/cumpara masinile ci pentru ca nu toate tarile investesc suficient in infrastructura energetica.
Pe de alta parte ajutoatele alea imense date de guvernul chinezse pare ca fac diferenta. Am gasit pe linkedin ca din 2020 si pana in 2024 in China, procentul masinilor electrice a crescut incredibil de mult. Acum aprox 51% din masinile care ruleaza in China sunt electrice.
A nu se citi ca blamez China. Din contra, investitiile masive ale statului in infrastructura au un efect foarte puternic.
Daniel Bis a zis
@Darius: Doar am depus dosarul, pe 18 se incheie sesiune … si cine stie cand se si aproba.
Oricum aplicarile sunt slabe: dupa trecerea a peste 3/4 din timp (22 din 28 de zile) s-au epuizat mai putin de 25% din fonduri (53,33 din 240 milioane)
Clar nu mai este un interes major nici pentru Rabla Plus in general, nici pentru masini electrice in mod special.
Deocamdata cele pe stoc sunt la aceleasi pret.
Dar mai degraba m-ar tenta o versiune de Model 3 Long Range Tractiune Spate … cand o sa apara … cum e si la Model Y
Iar Ioniq 6 lipseste cu desavarsire, iar livrarea … pe la anu
Cred ca o sa zic pas anul acesta, chiar daca mi se aproba: voucher la jumatate, obligativitate dat rabla la remat (alti bani de dat), masini lipsa, preturi la fel ca anul trecut, sau chiar mai mari …
alin a zis
aia cu consumul pe 10 km din 100 pare un banc.. 🙂
la semafor lasi un pic spatiu, te deplasezi de pe galben si pe verde bagi deja a 2a si iei orice…plange si ferrari.