ADATA a prezentat la IFA 2026, alături de partenerul european Duttenhofer, o selecție de produse pentru servere, echipamente industriale și dispozitive inteligente. Compania pune accent pe infrastructura AI și pe aplicațiile în care fiabilitatea și disponibilitatea componentelor pe termen lung sunt esențiale.
În zona de servere și centre de date, oferta include SSD-uri TRUSTA cu interfață PCIe 5.0, module de memorie DDR5 R-DIMM și suita software AI Scaler Toolkit. Acestea sunt destinate infrastructurii AI și sistemelor de calcul de înaltă performanță.
ADATA a adus și SSD-uri și memorii DRAM industriale pentru automatizări, transport și aplicații care procesează datele AI local. Portofoliul este completat de soluții compacte de stocare pentru sisteme embedded, adică echipamente cu funcții dedicate, în care componentele sunt integrate direct.
Mesajul companiei este că vrea să ofere clienților și suport pentru integrarea produselor, pe lângă componentele propriu-zise. ADATA menționează cinci unități de producție, asistență tehnică și parteneriate cu furnizorii pentru a susține continuitatea aprovizionării.





Participa si tu la discutie!