În 2022, dar și în 2023, am avut rezultate strânse între cele două sisteme de operare importante – Android și iOS. Anul acesta nu face excepție.
Ca un adevărat montagne-rousse, avem din nou parte de detronarea liderului, iar Android revine pe primul loc, tot cu 46%, la fel ca în 2022. De altfel, anul trecut, iOS era lider cu 45%, deci cam tot pe acolo.
Ce este mai interesant este că procentul de anul trecut a fost păstrat și anul acesta de telefoanele de la Apple! 🙂
HarmonyOS de la Huawei a pierdut aproape jumătate din ”clienți”, ajungând la doar 7%.
Mi se pare un rezultat mai aproape de adevăr, pentru că telefoanele cu sistemul de operare al Google par mai des întâlnite la utilizatori, iar cele de la Huawei tot mai rare…





